-0.6 C
București
luni, 30 ianuarie 2023

Deputatul Sabin Sărmaș, „pe șleau” despre activitatea la Casa Poporului: „În Parlament, dacă vrei să te ascunzi patru ani, o poți face liniștit!”

Publicat pe



Deputatul clujean Sabin Sărmaș, fostul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, a declarat în podcastul StakeBorg Talks că nu și-a dorit să ajungă politician, ci să lucreze la NASA. Absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), Sărmaș a lucrat ca informatician și chiar a condus o firmă din domeniu. 

Eram bun la mate și am legat relații bune cu profesorul de matematică. I-am spus că vreau să ajung la NASA, dar asta a fost în liceu. Ce mi s-a spus pe parcursul timpului este că, oricât îmi doresc eu să fiu inginer, software developer, eu voi ajunge politician. Toți mi-au spus treaba asta. Foarte mulți mi-au spus. Nu am făcut din asta un scop. Eram consilier local în Cluj-Napoca și îmi făceam treaba. Nu aveam mari aspirații. Nici astăzi nu am mari aspirații, în afară de a-mi face treaba”, a relatat Sabin Sărmaș.

„În Parlament, dacă vrei să te ascunzi patru ani, o poți face liniștit!”

Chiar și în politică el a rămas fidel domeniului IT, pe care s-a instruit și în care a activat. 

Nu am vrut să ajung parlamentar. Eram președintele Autorității pentru Digitalizarea României. Nu exista Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, care tocmai se desființase. Voiam să stau la ARD, unde reușisem să pornesc câteva proiecte și nu am vrut să ajung parlamentar. Șansa a fost că ultimele alegeri parlamentare au fost și despre IT-iști, care s-ar putea să meargă la vot și au nevoie de oameni cu care să se identifice și oameni care au livrat. Pandemia m-a ajutat să livrez la ADR. Deodată era deschidere la Guvern. Am avut mare șansă. Am zis că am noroc, mult!

Așa am fost eu propus să fiu candidat de deputat. Nu se refuză asta, dar nu mi-am dorit funcția. Desigur că nici nu am refuzat propunerea. Nu am zis ”Mamă ce necaz mi s-a întâmplat…” Mi-am dat seama că e alt nivel de forță Parlamentul, că suntem suverani, că, atunci când Guvernul nu vrea și voi vrem, lucrurile se pot întâmpla, cel puțin în plan legislativ, că dacă mai punem și niște sancțiuni la niște legi, s-ar putea chiar să se întâmple. Mi-am dat seama că dacă vrei să urmezi o carieră politică, în Parlament se face politica, nu la Guvern, și că îți dezvolți abilitățile politice. 

Desigur, în Parlament, dacă vrei să te ascunzi patru ani de zile, o poți face. Ești ales al poporului. Nimeni nu îți poate face nimic. Poți să te ascunzi patru ani de zile de nici să nu te cunoască cei de la intrare, de la SPP, la final de mandat. Să nu te știe nici colegii de partid. Să nu te cunoască nici cinci oameni. Poți face asta, din nefericire, dar nu numai în Parlamentul României, ci oriunde în lumea asta în parlament. Dar dacă vrei să muncești, este atât de mult de muncă, de nu-ți vine să crezi. Problema este că, spre deosebire de Guvern, nu ai suficiente resurse. Tot vorbește lumea de banii pe care îi avem pentru echipa de consilieri, dar dacă îți iei unul foarte bun nu îți ajung banii pe un om. Nu îți ajung nici cu doi bunicei. Cheia este să lucrezi cu societatea civilă, cu industria IT, cu universități. Eu asta fac. Asta e strategia mea”, a completat Sabin Sărmaș.

„Super motorul Clujului sunt universitățile!”

Întrebat care este super motorul Clujului, care performează de ani de zile, Sabin Sărmaș a spus că universitățile și comunitatea de afaceri. 

Toate orașele mari ale României au un super motor, dar al Clujului este mai mare: universitățile. Clujul are cinci mare universități de stat, are cea mai mare universitate din România, UBB, are Universitatea Tehnică, de Medicină, USAMV și Universitatea de Artă și Design. Clujul atrage tot ce e mai bun din zonă și de peste Carpați. Impactul a cinci mari universități de stat într-un oraș cu puțin peste 300 de mii de locuitori este foarte mare. E mult mai mare decât l-ar avea în București, un oraș cu 3 milioane de locuitori”, a mai spus deputatul Sabin Sărmaș.

„Boc a deschis orașul pentru investitori. Riscul Clujul e să nu cumva să ne închidem”

Președintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaților crede că succesul Clujului este și unul riscant. 

Noi clujenii suntem și consecvenți. Noi am stat cu Funar până ne-am săturat. Nu conta că făcea numai bănci tricolore și cam aia era totul. Când a venit Boc orașul era închis. Veneau companiile la Primărie și le spunea Funar că voi sunteți cu ungurii, hai la Oradea cu voi. S-au dus la Oradea. 

Pe pustietatea asta a venit o altă administrație care a deschis orașul și a lăsat oamenii să vină. Dacă te uiți la Timișoara sunt foarte multe multinaționale, la Iași aveți Amazonul, care e huge. La Cluj este foarte multă industrie autohtonă, locală. Sunt foarte multe companii cu capital românesc, care se implică în comunitate. Ei sunt mai responsabili și merg la Primărie mai des pentru a pune întrebări și investesc în ONG-uri, care apoi realizează proiecte interesante.

Ne ajută și diversitatea culturală. Sunt între 16 și 19% maghiari, sunt mulți studenți străini și asta a creat o comunitate strânsă care a evoluat. Riscul Clujul e să nu cumva să ne închidem. Suntem atât de buni încât să ne închidem în raport cu ceilalți. Avem ce să învățăm și de la Iași și de la București. Acesta este succesul Clujului: Universitățile și o industrie locală care s-a implicat și care a avut cu cine să vorbească. De asta e important și Boc. Înainte vorbeau cu pereții. Putem să învățăm, noi cei care suntem tineri”, a încheiat Sabin Sărmaș.

Ascultați restul interviului Aici în podcastul StakeBorg Talks.



Sursa: www.stiridecluj.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri