19.4 C
București
miercuri, 27 septembrie 2023

Descoperire „surprinzătoare”: vitaminele C și E, periculoase în cancer

Publicat pe



Un nou studiu a constatat că acești antioxidanți activează un mecanism care stimulează formarea de noi vase de sânge în tumorile canceroase, ajutându-le să crească și să se răspândească în organism. 

Zilnic, auzim sau citim despre efectele benefice ale antioxidanților – substanțe care, în principal, împiedică formarea radicalilor liberi sau reduc efectele nocive ale acestora. Mai exact, antioxidanții protejează celulele de procesele de oxidare cauzate de radicalii liberi, care pot afecta organismul. Acești compuși benefici sunt produși de organism sau pot fi asimilați din alimente. Frecvent găsiți în fructe și legume, reduc inflamația din organism, care a fost asociată cu afecțiunile oncologice și nu numai.

De asemenea, antioxidanții se găsesc și în foarte multe suplimente alimentare. Însă, în cazul acestora, studiile demonstrează că mai mult nu înseamnă neapărat mai bine. Din contră!

O echipă de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia, condusă de Martin Bergö, profesor la departamentul de Bioștiințe și Nutriție, a descoperit anterior că suplimentarea alimentației cu antioxidanții n-acetilcisteină și vitamina E a determinat răspândirea cancerului pulmonar la șoareci, prin stabilizarea unei proteine numite BACH1. Această proteină este activată atunci când cantitatea de radicali liberi de oxigen scade, ceea ce se poate întâmpla atunci când se adaugă antioxidanți suplimentari în dietă.

Pentru a înțelege mai bine cum se poate întâmpla acest lucru, Martin Bergö și o nouă echipă de cercetători au studiat șoareci cu o formă specifică de cancer la plămân și șoareci care au fost implantați cu celule canceroase pulmonare umane. Ei au suplimentat apa șoarecilor cu vitamina C (pe care animalele o produc în mod natural) și vitamina E și n-acetilcisteină, pe care le obțin din dieta lor. Toate suplimentele au fost administrate în doze din ce în ce mai mari, astfel încât nivelurile acestor antioxidanți să depășească ceea ce le era necesar rozătoarelor.

În prezent, „există o mulțime de oameni care mănâncă sănătos, iau unele suplimente și apoi pot lua și un shot de ghimbir și un smoothie”, spune Bergö, adăugând: „dacă faceți toate acestea, ați putea ajunge la nivelurile de doze despre care vorbim”. 

Un mecanism necunoscut anterior

Este deja binecunoscut faptul că, pentru a crește și a metastaza, tumorile canceroase au nevoie de o aprovizionare constantă cu sânge bogat în oxigen și nutrienți. Iar acest lucru necesită formarea de noi vase de sânge din cele existente, un proces numit angiogeneză. 

Prin noul studiu, ale cărui rezultate au fost publicate recent în Journal of Clinical Investigation, cercetătorii de la Institutul Karolinska au arătat că activarea proteinei BACH1 de către antioxidanți conduce la formarea mai multor vase de sânge noi, inclusiv în tumorile…



Sursa: jurnalul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri