31 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Discursul integral al lui Volodimir Zelenski în Parlamentul României, inclusiv fragmentul nedifuzat din cauza problemelor tehnice

Publicat pe



Discursul complet al președintelui Volodimir Zelenski, inclusiv părțile care nu s-au auzit din cauza unei defecțiuni tehnice, a fost tradus în română.

Zelenski a vorbit despre modul cum poporul român și-a obținut libertatea prin sânge, prezentând imagini cu ororile din Bucea după retragerea rușilor.

Discursul președintelui Ucrainei

„Sunt recunoscător pentru această oportunitate de a mă adresa dumneavoastră și tuturor cetățenilor.

Acum câteva ore m-am întors din orașele eliberate din regiunea Kiev, din apropierea capitalei noastre, de unde i-am alungat pe ocupanții ruși și am văzut ce făceau pe pământul nostru cu ucrainenii.

Și vreau să vedeți asta acum, ce au lăsat în urma lor ocupanții. Îmi pare rău, videoclipul este dur, dar aceasta este realitatea…

Numele orașului nostru Bucea a intrat acum pentru totdeauna în istoria mondială. În istoria crimelor de război. În istoria exterminării oamenilor.

Până în prezent, sunt date despre peste 300 de civili torturați, împușcați sau uciși în alt mod la Bucea, locuitori obișnuiți ai unui oraș obișnuit din apropierea Kievului, încătușați cu mâinile la spate, împușcați în ceafă sau în ochi și uciși pe străzi.

Zdrobeau vehiculele civile cu echipamente militare. Cu oameni în ele! Violau femei și fete…

Și acesta este doar începutul anchetei, încă nu au fost strânse toate dovezile. Nu au fost încă descoperite toate mormintele. Nu au fost încă inspectate toate subsolurile în care militarii ruși au torturat oamenii.

Există toate motivele să credem că numărul locuitorilor uciși din Bucea și din alte orașe ucrainene din apropiere va fi mult mai mare decât ceea ce cunoaștem astăzi.

De ce au comis militarii ruși toate astea?

În aceeași zi, 3 aprilie, când lumea a fost îngrozită să vadă cadavrele celor uciși la Bucea, pe site-ul agenției de știri de stat ruse RIA Novosti a fost publicat un articol care justifică genocidul ucrainenilor.

Numele lui este destul de elocvent, citez: „Ce trebuie să facă Rusia cu Ucraina”.

Nu este doar un text. Aceasta este una dintre dovezile pentru viitorul tribunal împotriva criminalilor de război ruși.

Articolul descrie o procedură clară și calculată de distrugere a ucrainenilor, a poporului nostru. A celor pe care nu-i vor putea înfrânge și îngenunchea.

S-a spus că trebuie efectuată „de-ucrainizarea” și „de-europenizarea” Ucrainei.

Se spune că până și numele statului nostru trebuie șters.

Ei nici măcar nu se mai ascund.

De fapt, se spune că uciderea cât mai multor dintre oamenii noștri în război este doar binevenită. Vreau să subliniez încă o dată: acesta este site-ul agenției de știri de stat din Rusia, unde în condițiile cenzurii de stat deschise poate fi publicat doar ceea ce corespunde poziției ideologice oficiale privind războiul împotriva Ucrainei. Orice lucru care nu corespunde unei astfel de poziții pur și simplu nu ar fi trecut prin filtrul de cenzură.

Adică vreau să mă înțelegeți: ei nici măcar nu se ascund. Ei vorbesc deschis despre scopul invaziei pe teritoriul Ucrainei.

Dacă armata noastră nu ar fi rezistat, dacă poporul nu s-ar fi ridicat în apărarea statului, rușii ar fi făcut ceea ce au făcut la Bucea, dar pe tot teritoriul Ucrainei.

Avem informații despre uciderea deliberată a profesorilor și educatorilor în teritoriile temporar ocupate. Știm despre teroarea deliberată împotriva tuturor celor pe care ocupanții i-au văzut ca activiști, ca oameni conectați cu armata.

Chiar și simpla prezență în apartamentul unei persoane a simbolurilor naționale ale Ucrainei, steagului statului și stemei era un motiv pentru ca ocupanții s-o ucidă sau cel puțin s-o amenințe că o vor ucide.

Dar de ce ei nu se ascund?

De ce chiar și acum, când totul este clar pentru lume, spun deschis cum vor să distrugă poporul întreg?

Există două răspunsuri la această întrebare.

Oameni inadecvați: Ceaușescu și Putin

Pe primul îl veți înțelege foarte bine. În 1989, Nicolae Ceaușescu și-a încheiat în sfârșit viața. De mulți ani a fost limpede că acest om își pierduse adecvarea.

Era clar că el, soția lui, cei apropiați de el, „Securitatea” lui trăgeau țara voastră și oamenii în jos – spre suferință, spre sărăcie, spre izolare de lume.

Acel regim se baza doar pe intimidare și represiune, brutalitate și înșelăciune.

Nu era nimic luminos în asta. Poporul român s-a revoltat și s-a apărat, s-a salvat, după ce a răsturnat puterea inadecvată.

Pentru că aceasta era singura cale. Ceauşescu, soţia, cei apropiați de el şi Securitatea lui nu au putut fi convinşi.

La fel este imposibil să-i convingi pe cei care promovează războiul în Rusia acum. Pe cei care dau ordine criminale. Pe cei care elaborează planuri pentru genocidul poporului ucrainean și distrugerea statului ucrainean.

Acești oameni sunt inadecvați. Au pierdut orice legătură cu realitatea și sunt dispuși să sacrifice milioane de vieți pentru a-și realiza ideile lor nebune.

Iar al doilea motiv pentru care Rusia apelează în mod deschis la genocid și din cauza căruia crimele ocupanților, pe care le-a văzut toată lumea la Bucea sunt posibile, este încrederea oficialilor de vârf ai Rusiei că liderii europeni sunt slabi. Că Europei îi lipsește un leadership și că națiunile europene nu sunt capabile să apere valorile care au unit continentul.

Ucrainenii luptă pentru Republica Moldova.

Doamnelor și domnilor! Drag popor român!

Împreună trebuie să-i oprim pe acești oameni inadecvați care sunt obișnuiți cu impunitatea și, prin urmare, au decis că li se permite absolut totul. Împreună, trebuie să-i oprim pe cei care vor genocid în Europa.

De ce ar trebui să facem asta împreună?

Fiecare dintre voi înțelege că Ucraina nu este ultima țintă a agresiunii ruse.

Trupele Rusiei încearcă cu încăpățânare să ocupe orașul Nikolaev pentru a captura Odesa. Și de la Odesa este un pas până în Moldova.

Propagandiștii de stat ruși au spus de multă vreme că Moldova este și ea o țintă pentru expansiunea Rusiei.

Prin urmare, apărarea de către ucraineni a propriului stat este o condiție fundamentală pentru securitatea și independența Republicii Moldova. Și deci o condiție prealabilă pentru pace în întreaga regiune mare a Dunării.

Acum, pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe de Est și Centrale și a regiunii Mării Negre. Astfel, apărarea libertății Ucrainei și a ucrainenilor înseamnă garantarea securității Europei.

Ce trebuie de făcut?

Da, au fost impuse sancțiuni Rusiei pentru acest război. Dar războiul pentru libertatea noastră durează de 40 de zile deja. După 8 ani de război în Donbas.

Asta înseamnă că doar sancțiunile nu sunt suficiente.

Rusia trebuie să caute pacea cu Ucraina și cu întreaga Europă. Pentru a face acest lucru, Rusia trebuie să fie lipsită de toate resursele. În primul rând, financiare și economice.

Uniunea Europeană trebuie să ajungă în sfârșit la o decizie de principiu și să închidă porturile pentru navele rusești.

Să oprească tranzitul de mărfuri și orice activitate economică cu Rusia. Limitarea fluxului de bani pentru sursele de energie rusești nu are o alternativă.

Se poate discuta care ar trebui să fie formatul: un embargo complet asupra proviziilor sau un program precum „petrol în schimbul produselor alimentare” – dar acest lucru este necesar.

Însă nu numai acesta.

România poate restabili dreptatea.

Fiecare politician dintr-o lume democratică trebuie să apere necesitatea de a oferi Ucrainei toate armele necesare. Pentru că pe câmpul de luptă se decide cine va fi învingător în acest război – libertatea sau tirania.

Toți cei de care depinde acest lucru trebuie să facă tot posibilul pentru a-i aduce rapid și inevitabil în fața justiției pe toți militarii ruși și liderii lor care sunt vinovați de comiterea crimelor împotriva civililor pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei.

Astăzi, am convenit cu Uniunea Europeană acordarea unui sprijin financiar și tehnic echipei de investigare Eurojust, a statelor membre ale UE și Curții Penale Internaționale.

Cred că leadership-ul României va fi unul dintre factorii decisivi în restabilirea dreptății și protejarea vieții normale atât în regiunea noastră, cât și în Europa în ansamblu.

Sunt încrezător că România și companiile românești vor participa și la programul de reconstrucție postbelică al Ucrainei. Invităm partenerii noștri din Europa să preia patronajul asupra unui oraș, regiune sau industrie care a suferit în urma agresiunii Rusiei.

Potențialul vostru, puterea voastră interioară pot crea un nou exemplu de leadership în construirea unei vieți civilizate și pașnice.

Sunt sincer recunoscător întregului popor român pentru atitudinea amabilă fața de refugiații ucraineni care și-au găsit siguranța pe pământul dumneavoastră.

Sper că împreună vom reuși să creăm cât mai curând altfel de condiții, când Rusia va renunța la război și astfel poporul nostru se va putea întoarce acasă, în Ucraina.

Și această experiență de asistență în situații extreme, respect reciproc, bunăvoință între oamenii noștri a devenit deja o bază a unei și mai mari apropieri a statelor noastre.

De îndată ce situația va permite, vreau să lansez un dialog cu dumneavoastră asupra unui nou acord atotcuprinzător care să garanteze protecția absolută și dezvoltarea minorităților noastre naționale – comunității ucrainene din România și comunității române din Ucraina.

Pentru că destinul nostru este să fim atât de aproape cât de mult putem.

Destinul nostru este să fim apărători ai libertății în regiunea noastră. Destinul nostru este să fim împreună în familia europeană.

Și cred că foarte curând mă voi putea adresa către dumneavoastră și cu cuvinte de recunoștință pentru sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Slavă României! Slavă Ucrainei!”.





Sursa: ziare.com

Mai multe stiri

Ultimele Stiri