Limita legală dintre proprietăți este motiv constant de ceartă și procese între vecini. Codul Civil are însă reglementări neechivoce despre deschiderile din zidul comun și distanța între curtea învecinată și fereastra de vedere.
Distanța minimă între curtea vecină și fereastra pentru vedere este de 2 metri FOTO arhivă Adevărul
Codul Civil are prevederi clare în privința ferestrelor sau
deschiderilor în zidul comun, dar și în ceea ce privește distanța minimă pentru
fereastra de vedere.
Astfel, potrivit articolului 614, nu este permis să
se facă fereastră sau deschidere în zidul comun decât cu acordul
proprietarilor.
În următorul articol din Codul Civil este stipulată limita
legală dintre proprietăți. Potrivit alineatului 1 din articolul 615, „este
obligatorie păstrarea unei distanţe de cel puţin 2 metri între fondul, îngrădit
sau neîngrădit, aparţinând proprietarului vecin şi fereastra pentru vedere,
balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.”
Legiuitorul a stabilit și ca fereastra pentru vedere,
balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul
învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru.
La alineatul 3 din articolul 615 se stipulează că distanţa
se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe
faţa zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a
balconului, până la linia de hotar.
Distanţa, şi în cazul lucrărilor neparalele, se măsoară tot
perpendicular, de la punctul cel mai apropiat al lucrării de linia de hotar şi
până la această linie.
„Curtea mea este supravegheată nonstop”
Românii au comentat pe internet în număr mare la prevederile din Codul
Civil ce vizează fereastra pentru vedere pornind de la propriile experiențe cu
vecinii.
„Oare ați ști să îmi spuneți ce plângeri sau măsuri pot lua
și la cine să apelez în cazul în care vecinul este un constructor care face o
casă înaltă de 12 metri (ca un bloc, e cea mai mare casă din tot cartierul – a
spus că s-a modificat PUG și PUZ între timp), dar ce mă deranjează este că
toate geamurile și balcoanele și terasa sunt orientate exact spre curtea mea!
Am vrut proprietate privată și intimitate, iar acum curtea mea este
supravegheată nonstop, este deja comună! Nu există o lege care să mă ajute? Cumva?
Dar o lege referitoare la faptul că mi-a luat panorama și soarele?”, scrie un proprietar
de casă pe un forum specializat.
„Nu doresc să îi văd pe vecini cum își fac nevoile”
Alt bărbat cere sfaturi legat de faptul că vecinul său și-a
făcut geamul de la toaletă exact în fața geamului lui de la dormitor, ceea ce a
creat, evident, o situație extrem de neplăcută.
„Vă rog să îmi spuneți, dacă vecinul are voie să își facă 2
geamuri de 100 centimetri × 60 centimetri (geam wc) în dreptul geamului meu de
vedere (dormitor). Distanța de la geamurile lui până la limita hotarului este
de 200 centimetri. Casa mea este construită acum 20 ani, iar el o construiește
acum. Eu nu doresc să îi văd pe vecini cum își fac nevoile. Dacă nu are voie,
unde pot depune o plângere?”, întreabă acesta.
Îi răspunde un alt proprietar de casă, trecut probabil
printr-o experiență similară.
„Conform articolului 616 din noul Cod Civil, vecinul poate
să amplaseze o fereastră de lumină și aerisire chiar și sub limita de 200
centimetri de limita de proprietate. Condiția este ca această fereastră să fie
construită încât să nu se vadă la dumneavoastră în curte. Un exemplu ar fi o
fereastră din cuburi de sticlă mată. Sau geam termopan mat, cu deschidere
strict oscilo-rabatantă. Sunt artificii pe care le poate face și sunt precedente
judecătorești care îi dau câștig de cauză. Cum dumneavoastră aveți drept la intimitate,
la fel și dânsul are dreptul la lumină și ventilare naturală în propria baie,
respectându-se prevederile legale”, punctează bărbatul.