0.1 C
București
vineri, 3 februarie 2023

Două avioane s-au ciocnit în timpul unui spectacol aerian în Texas. VIDEO

Publicat pe



Două avioane militare s-au ciocnit şi s-au prăbuşit, sâmbătă, în timpul unui spectacol aerian din Dallas.

 

Echipajele de urgenţă s-au deplasat la locul accidentului de pe Aeroportul Executive din Dallas, la aproximativ 16 kilometri de centrul oraşului. Imaginile de la faţa locului au arătat epavele avioanelor într-o zonă din interiorul aeroportului, conform AP, care precizează că nu se știe câți oameni erau la bord.

Pompierii din Dallas au anunţat că nu au fost răniţi printre spectatori, conform News.ro.

Oficialii nu au spus câţi oameni se aflau la bordul avioanelor, dar Hank Coates, preşedintele companiei care a organizat show-ul aerian, a afirmat că unul dintre avioane, un bombardier B-17 Flying Fortress, are de obicei un echipaj de patru până la cinci persoane. Celălalt, un avion de luptă P-63 Kingcobra, are un singur pilot.

Niciun client plătitor nu se afla la bordul aeronavei, a spus Coates, de la Commemorative Air Force, care deţinea şi avioanele. Avioanele lor sunt pilotate de voluntari foarte bine instruiţi, adesea piloţi retraşi din activitate, a spus el.

 





Sursa: stirileprotv.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri