13.6 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024

Dubaiul nu mai este atractiv pentru rușii bogați, din cauza costurilor mari și a sancțiunilor americane/ Băncile din Emiratele Arabe Unite își vor intensifica eforturile pentru a îndeplini cerințele Statelor Unite

Publicat pe


În urmă cu doi ani, Dubai a devenit un favorit al rușilor care căutau să își protejeze banii sau să își construiască o nouă viață după ce Rusia a invadat Ucraina, scrie Bloomberg. Această atracție se diminuează acum, pe măsură ce costul vieții în strălucitorul emirat crește, iar băncile sale devin mai stricte în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor SUA.

Fluxurile de bani ruși în Emiratele Arabe Unite – din care face parte Dubaiul – dau semne de încetinire, potrivit bancherilor, directorilor și profesioniștilor în domeniul investițiilor. Niciunul dintre ei nu prevede un exod generalizat al banilor care se află deja în Emiaratele Arabe Unite (EAU), însă directorii spun că pare să fi absorbit majoritatea beneficiilor banilor ruși și este puțin probabil să mai vadă intrări mari de bani.

Unii dintre rușii care au sosit se gândesc să se mute în alte jurisdicții sau chiar să se întoarcă acasă, în condițiile în care valul…



Sursa: economedia.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri