0.1 C
București
vineri, 3 februarie 2023

Ambasadorul Austriei în România nu a participat la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis și a trimis un adjunct să o reprezinte

Publicat pe


Ambasadorul Austriei în România nu a participat la întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în România, în locul acesteia fiind prezent un adjunct, au precizat surse oficiale pentru News.ro.

Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în România, care a avut loc la Hotel Athénée Palace Hilton.

CITEȘTE ȘI Grindeanu promite cel puțin 100 kilometri de autostradă. Diferența față de Ungaria

Ambasadoarea Austriei, E.S. Dna. Adelheid FOLIE nu a participat la eveniment, fiind reprezentată de un adjunct, au precizat sursele. Șeful statului a dat, luni seară, la Palatul Cotroceni, prima reacție după votul de respingere a aderării României în Schengen. Președintele a arătat că a fost dezamăgit și supărat după ce a primit rezultatul acestui vot.

”Această dezamăgire și supărare vine din faptul că noi de 11 ani ne străduim, negociem și sperăm să intrăm cu drepturi depline în spațiul Schengen – noi, românii, după ce în decursul acestui an care se apropie de final, am avut câteva reușite notabile”, a spus șeful statului.

”Acest vot, chiar dacă m-a supărat sau dezamăgit, nu mă va face să dau înapoi. Personal, voi rămâne foarte conectat și sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România va deveni membru Schengen. Voi ridica această problemă cu certitudine în Consiliul European. Vor fi dezbateri, diferite opinii, dar un nou vot va fi când se întrunește din nou Consiliul JAI, iar din datele pe care le am e greu de crezut că se va schimba prea curând opinia din partea austriaca, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să discutăm în continuare. Eu voi duce lucrurile mai departe și sunt convins că vom găsi soluții și pentru această problemă. Pe mine o supărare sau o frustrare de acest tip nu m-a oprit niciodată pentru a face ceea ce e mai bine pentru comunitatea care m-a ales și mă voi implica total”, a mai spus președintele Iohannis.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, vineri, că a chemat în țară, pentru consultări, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Austria, Emil Hurezeanu, ”un gest politic care subliniază poziția României de dezacord ferm cu conduita Austriei și indică decizia de diminuare a nivelului actual al relațiilor cu acest stat”.

”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, având în vedere poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în țară pentru consultări”, a transis, vineri, MAE, într-un comunicat de presă.

Potrivit ministerului, conducerea Ambasadei României la Viena va fi asigurată la nivel de însărcinat cu afaceri ad interim.



Sursa: www.profit.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri