2.3 C
București
duminică, 29 ianuarie 2023

BMW nu mai aşteaptă aderarea la Schengen şi vrea să recruteze ingineri din România pentru investiţiile de 3 miliarde de euro din Debrecen, Ungaria. “Da, dorim să atragem angajaţi români care cunosc limba engleză şi/sau maghiară. Oferim salarii competitive.”

Publicat pe



BMW nu mai aşteaptă aderarea la Schengen şi vrea să recruteze ingineri din România pentru investiţiile de 3 mld. euro din Debrecen, Ungaria Croaţia, destinaţia preferată de vacanţă pentru germani şi austrieci, va adera la spaţiul Schengen în 2023, în timp ce România, furnizor de forţă de muncă şi destinaţie de investiţii în producţie pentru Bosch şi Continental, „mai stă o tură“.

BMW Group vrea să atragă şi forţă de muncă din România pentru uzina de la Debrecen, o investiţie de 3 miliarde de euro compusă atât dintr-o unitate de producţie pentru maşini electrice dar şi cu o fabrică de baterii pentru acestea. Este pentru prima dată când oficialii BMW afirmă cu subiect şi predicat faptul că sunt interesaţi de forţa de muncă din România.

„Da, dorim să atragem angajaţi români care cunosc limba engleză şi/sau maghiara. Avem în plan campanii ţintite de asemenea pentru categorii selectate de joburi în viitor“, a declarat în exclusivitate pentru ZF  dr. Áron Szekeres, BMW Manufacturing Hungary Kft, Head of HR Marketing and Recruitment.

Declaraţia vine la jumătate de an de când Hans-Peter Kemser, directorul uzinei BMW de la Debrecen, declara într-un comunicat oficial faptul că echipa va creşte de la 100 de angajaţi în iunie 2022 la peste 1.000. Alţi 500 vor fi recrutaţi pentru pro­ducţia de baterii. BMW comunica atunci că „ţinta este să recrutăm pentru poziţiile de management în toate tehnologiile cu specialişti unguri“ şi că se vor concentra pe recrutări din zona Debrecen şi partea de est a Ungariei, fără a menţiona România.  BMW a demarat o campanie de recrutare inclusiv în România pe reţelele sociale în care prezintă lista de posturi disponibile pre­cum specialist în mentenanţă, tehnician su­port în producţie sau specialist în auto­mati­zare. Mai mult, Debrecen este singura uzină BMW care recrutează în acest moment.

„Căutăm cu interes noi colegi cu puternice cunoştinţe tehnice şi experienţă în electrică, mecatronică, întreţinere robotică şi inginerie. De asemenea, deschidem mai multe poziţii în departamentul de calitate şi managementul lanţului de aprovizionare şi posturi de inginerie în noul modul energie. Experienţa în industria auto este una binevenită. Oferim salarii competitive şi beneficii pe care le vom comunica celor care vor intra în cadrul procesului de selecţie“, au explicat reprezentanţii BMW AG.

 





Sursa: www.zf.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri