Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut un debut negativ de săptămână, în ton cu dinamica pieţelor europene. Indicele compozit BETPlus s-a depreciat cu 0,48%, la 1.812 puncte, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de titluri de ale pieţei noastre, a avut un recul de 0,49%, până la 1.057 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor a fost de numai 26,3 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 95 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa „deals” nu a fost derulat niciun schimb.
Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul său zilnic: „Start de săptămână cu evoluţii negative pentru piaţa locală. Scăderile indicilor au fost cuprinse între -0,51% pentru BET şi -0,04% în cazul BETAeRO. Valoarea tranzacţiilor a fost de 5,37 milioane euro, sub media anului curent (…). Din indicele BET, acţiunile a doar trei emitenţi au închis şedinţa în creştere: OMV Petrom (SNP), 1,11%, One United Properties (ONE), 0,34% şi Transport Trade Services (TTS), 0,17%. Titlurile Aquila (AQ) au avut cea mai slabă evoluţie de astăzi (n.r. ieri), înregistrând o corecţie de 4,28%”.
În piaţa „regular”, clasamentul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 6,3 milioane de lei, titlurile TLV încheind ziua în scădere cu 0,6%, la preţul de 19,98 lei.
Acţiunile OMV Petrom au urcat până la preţul de 0,455 lei, pe fondul unor tranzacţii de 5,3 milioane de lei.
Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au coborât cu 0,98%, la preţul de 2,03 lei, în condiţiile unui rulaj de 3,8 milioane de lei.
Acţiunile Romgaz (SNG) au scăzut cu 1,49%, până la preţul de 39,75 lei, pe fondul unor schimburi de 1,8 milioane de lei.
Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea (FP), a avut un recul de 0,46%, la 49.721 de puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,41%, până la 898 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. „Zentiva” (SCD): +4,00%
2. „Turism Felix” (TUFE): +3,01%
3. „IAR Braşov” (IARV): +1,38%
4. „Impact Developer & Contractor” (IMP): +1,36%
5. „OMV Petrom” (SNP): +1,11%
• Topul celor mai mari scăderi
1. „Romcab” (MACB): -5,50%
2. „Aquila” (AQ): -4,28%
3. „Compa” (CMP): -3,53%
4. „Electroargeş” (ELGS): -3,33%
5. „Bucovina-Club de Munte” (BCM): -2,53%