Cosmin Bradea, director general al Cargo Partner: Obiectivele noastre pe termen mediu şi lung au rămas neschimbate: să ne continuăm dezvoltarea şi să rămânem o companie de top pe piaţa de servicii info-logistice.
Compania Cargo Partner, filiala locală a grupului austriac cu acelaşi nume, care furnizează servicii de transport rutier, feroviar, maritim şi aerian, ţinteşte în acest an afaceri de 70 de milioane de euro, sub nivelul de 92 mil. euro înregistrat anul anterior, potrivit oficialilor companiei. Aceasta ar fi prima scădere a cifrei de afaceri înregistrată de companie în ultimii ani.
„Începutul de an a fost comparabil cu începutul lui 2022, dar în a doua parte din S1/2023 am observat o scădere în volumele transportate, pe marea majoritate a tipurilor de servicii pe care le oferim. Prevedem un sfârşit de an asemănător perioadei pe care o traversăm“, a declarat pentru ZF Cosmin Bradea, directorul general al companiei.