0.2 C
București
luni, 30 ianuarie 2023

Compania Publică de Electricitate din Grecia are în plan să cumpere operaţiunile Enel din România

Publicat pe


Enel România s-ar putea vinde!

Compania Publică de Electricitate din Grecia, la un pas să cumpere Enel România

Unul dintre cei mai importanţi furnizori de energie electrică din România ar putea fi cumpărat de către PPC (Compania Publică de Electricitate din Grecia).

Public Power Corporation (PPC) este cea mai mare companie de electricitate din Grecia, iar tranzacţia ce vizează Enel România este evaluată la 1,8 miliarde de euro.

Grecii de la PPC au un plan de expansiune ce vizează şi achiziţia a 70% din filiala grupului italian Enel în România, potrivit Profit.ro.

În primul trimestru din 2022, Enel România a raportat pierderi de 154 de milioane de euro. Apoi, în luna mai, Alberto de Paoli, directorul financiar al grupului Enel, a explicat că regulile de plafonare a prețurilor și cele legate de tarifele de distribuție impuse de autorităţile de la Bucureşti afectează grav rezultatele din România.

Președintele și CEO-ul PPC, Georgios Stassis, cunoaște foarte bine piaţa din România, el conducând anterior operațiunile din ţara noastră chiar ale Enel România.

Un memorandum de înţelegere a fost deja semnat. Mai multe bănci din Grecia ar putea acorda finanţare

Potrivit sursei citate, un memorandum de înţelegere a fost deja semnat între PPC şi Enel, acordul fiind evaluat la 1,3 miliarde de euro în capitaluri proprii și 70% reprezentând datoriile filialei, inclusiv împrumuturi.

Băncile grecești Ethniki, Piraeus, Alpha Bank, Eurobank, Attica și Optima ar putea finanța o parte din investiția companiei din Grecia, discuţii în acest sens urmând să aibă loc în perioada următoare.

PPC ar urma să plătească 300-400 de milioane de euro în numerar și să acopere restul din împrumuturi, se arată într-un raport publicat în presa din Grecia.

PPC operează rețelele de distribuție de energie din Grecia, dar și aproape 100 de centrale de producție, în timp ce Enel este un gigant global de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile activ în peste 30 de țări din lume și cu o capacitate totală instalată de peste 88 GW.

Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării (Muntenia Sud – inclusiv București, Banat și Dobrogea) și acoperă o treime din piața locală de distribuție.



Sursa: www.capital.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri