2.3 C
București
duminică, 29 ianuarie 2023

Coreea de Nord execută public doi adolescenți / Aceștia ar fi vizionat și distribuit filme sud-coreene

Publicat pe



Coreea de Nord a executat public trei adolescenți – doi pentru vizionarea și distribuirea de filme sud-coreene și unul pentru uciderea mamei sale vitrege – faptă la fel de gravă, au declarat două surse care au asistat la asta pentru Radio Free Asia, citat de Hotnews.ro.

Presupusele infracțiuni comise de adolescenți sunt la fel de grave pentru societate, au mai spus sursele citate. „Cei care urmăresc sau distribuie filme și drame sud-coreene și cei care perturbă ordinea socială ucigând alți oameni, nu vor fi iertați și vor fi condamnați la pedeapsa maximă – moartea”, spune un locuitor al orașului Hyesan, la granița cu China, unde a avut loc execuția.

Execuția a avut loc pe un aerodrom din oraș, a spus locuitorul. „Locuitorii Hyesan s-au adunat în grupuri pe pista aerodromului”, a spus ea. „Autoritățile i-au arătat pe studenții adolescenți publicului, i-au condamnat la moarte și i-au împușcat imediat”.

Astfel de execuții sunt rare în Coreea de Nord, dar nu nemaiauzite. De obicei, autoritățile folosesc execuțiile pentru a îngrozi oamenii și a-i face să se comporte așa cum doresc ele.

În ultimii ani, filmele sud-coreene și occidentale, precum și muzica și emisiunile TV, s-au răspândit în întreaga Coreea de Nord pe unități flash USB și carduri SD ușor de ascuns.

Coreea de Nord a devenit din ce în ce mai îngrijorată de faptul că cultura sud-coreeană – văzută ca decadentă și anti-revoluționară – îi „pervertește” tineretul.

Cetățenii prinși urmărind un film străin urmează să fie trimiși la un centru de muncă disciplinar. Dacă sunt prinși din nou, ei vor fi trimiși într-un lagăr de muncă corecțională timp de cinci ani împreună cu părinții lor, care trebuie să își asume responsabilitatea pentru educarea necorespunzătoare a copiilor lor. Dar dacă sunt prinși în timp că distribuie sau vând filme sud-coreene, ei pot fi pedepsiți cu moartea, chiar dacă sunt minori.



Sursa: www.profit.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri