9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024

EXCLUSIV Valentin Vișoiu a intrat în parteneriat cu One United Properties pentru dezvoltarea proiectului One Băneasa AirPark. Ei sunt acționari și ai operatorului aerian My Jet

Publicat pe


Compania de construcții Conarg, deținută de omul de afaceri Valentin Vișoiu, a intrat într-un nou parteneriat cu One United Properties, prin preluarea a 30% din firma dezvoltatoare a proiectului One Băneasa AirPark, ce se va realiza pe foste terenuri ale Romaero, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Conarg a fost cea care a propus One United Properties să participe la licitația organizată de Hidroelectrica, în urma căreia le-au fost adjudecate terenuri cu o suprafață de 1,5 hectare și clădiri ce au aparținut Romaero, din cartierul bucureștean Băneasa.

CITEȘTE ȘI FOTO Simona Halep a plătit peste 2 milioane de euro pe două apartamente de lux cu vedere la parcul Verdi și lacul Floreasca

Condițiile negociate pentru a intra împreună la licitație au fost ca One United Properties să dețină 70% din afacere, iar Conarg restul de 30%, a declarat, pentru Profit.ro, Victor Căpitanu, cofondator al One United Properties.



Sursa: www.profit.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri