3.8 C
București
miercuri, 29 martie 2023

Fosta reședință din Florida a Lisei Marie Presley a fost scoasă la vânzare

Publicat pe



|
31 views

Ultimul proprietar al casei din Clearwater, Florida, a fost actrița Kirstie Alley. Ea a cumpărat-o de la Lisa Marie Presley în anul 2000, pentru 1,5 milioane de dolari. Acum, executorii testamentari ai lui Alley, care s-a stins în decembrie 2022, la 71 de ani, au pus casa în vânzare pentru suma de 5,9 milioane de dolari.

Kirstie Alley și Lisa Marie Presley au fost vecine în Clearwater întrucât ambele erau membre ale bisericii scientologice, iar orașul din Florida este sediul controversatei religii. Lisa Marie a fost „convertită” de mama ei, Priscilla, dar în 2014 s-a retras; Kirstie Alley, în schimb, a fost una dintre cele mai vocale „credincioase” și a rămas fidelă scientologiei până în ultima clipă.

Cu cinci dormitoare și tot atâtea băi, vila cu trei niveluri este situată chiar lângă fosta reședință a lui John Travolta – bun prieten cu Kirstie Alley și, de asemenea, scientolog de frunte -, pe care acesta a vândut-o în 2021 cu 4 milioane de dolari.

Vila mai are șase încăperi amenajate drept camere de zi, o bucătărie modernă, cu bar pentru servirea micului dejun și sală formală de dining. În curte există o zonă cu gazon și o alta cu plante tropicale, cu acces către țărm și docul de 18 metri lungime.

Din proprietatea scoasă la vânzare mai fac parte un apartament cu două camere situat deasupra garajului și un duplex cu două garsoniere recent renovate.
Foto Station Square Realty



Sursa: www.forbes.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri