Un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, la pensiune din zona localității Caraorman din Delta Dunării, pompierii intervenind cu mai multe ambarcațiuni pentru a stinge focul. Șapte turiști aflați în pensiune au reușit să iasă, dar o persoană are nevoie de îngrijiri medicale, având simptome de intoxicație cu fum și fiind preluată de o Ambulanță navală.
Potrivit ISU Tulcea, 15 subofițeri au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o pensiune în apropiere de localitatea Caraorman din Delta Dunării, arată news.ro.
În momentul izbucnirii incendiului, în pensiune se aflau șapte turiști cazați însă aceștia s-au autoevacuat și au fost transportați către o locație din apropiere.
O persoană necesită asistență medicală, aceasta prezentând simptome de intoxicație cu fum. Ea a fost preluată de o ambulanță navală.
