0.9 C
București
luni, 4 decembrie 2023

La capătul a opt zile de ofertă, investitorii de retail au alocat 6,2 mld. lei pentru Hidroelectrica. Investitorii instituţionali sunt cei care vor decide preţul şi implicit evaluarea cu care Hidroelectrica vine la Bursă. Toată atenţia, spre preţ şi posibile realocări între tranşe

Publicat pe


Tranşa micilor investitori a fost subscrisă în proporţie de 476,4%

Pe 4 iulie s-a încheiat cea mai mare vânzare de acţiuni din istoria Bursei de la Bucureşti, prin scoaterea pe bursă de către Fondul Proprie­tatea a unei părţi din Hidroelectrica, într-o tranzacţie istorică de circa 8,8 miliarde de lei, care poate duce piaţa de capital românească într-o altă ligă. Tranşa investitorilor de retail a adunat ordine pentru 55,74 de milioane de acţiuni, fiind subscrisă în proporţie de 476,4%.

În opt zile de ofertă s-au strâns subscrieri de 6,2 miliarde de lei din partea micilor investitori, record absolut, ei având iniţial alocate doar 1,3 mi­liarde de lei. Astfel, pe baza informaţiilor disponibile până acum şi care nu iau în calcul o posibilă majorare a pachetului celor mici de la 15% la 20% prin diminuarea pachetului investitorilor instituţionali, la fiecare 100 de acţiuni H2O subscrise un investitor va primi 21 de acţiuni, arată calculele făcute de ZF.

Interesul a fost neaşteptat, spune un broker. Nu mai puţin de 55.000 de ordine au introdus micii investitori pentru a subscrie la Hidroelectrica, ceea ce înseamnă zeci de mii de conturi de tranzacţionare. Unii brokeri spun că au lucrat cu mult peste program pentru a deschide conturi noi. IPO-ul Hidroelectrica poate face din Bursa de Valori din Bucureşti un lider regional, spune o reprezentantă a unei asociaţii din Cehia.

„Oferta a depăşit aşteptările în ceea ce priveşte deschiderile noi de conturi. Mare parte din cei care au deschis conturi au declarat că o parte din bani vor ajunge în piaţă, pe Hidroelectrica sau pe alţi emitenţi“, spune Marcel Murgoci, di­rector de tranzacţionare al Estinvest, pentru ZF. Acum toată atenţia este îndreptată spre indicele de alocare şi spre preţul final. În calcul trebuie însă inclus şi faptul că sumele eliberate de pe urma ofertei Hidroelectrica, mai exact circa 5 mld. lei din partea micilor investitori, vor ajunge în mare parte la BVB, ceea ce ar putea alimenta creşteri ale cotaţiilor.

„IPO-ul Hidroelectrica transmite un mesaj important, şi anume că piaţa de capital românească, cu strategia potrivită, are capacitatea de a absorbi oferte foarte mari fără a avea nevoie de listarea GDR-urilor pe pieţele străine“, spune Zuzanna Kurek, partener al Cornerstone Communications, pentru ZF.

„Urmează să vedem cum va decurge evoluţia Hidroelectrica după primele zile de tranzacţionare, mă aştept la o apreciere a preţului. De asemenea, este important de văzut şi cum restul pieţei, inclusiv emitenţii locali şi intermediarii, vor utiliza această oportunitate, de a convinge noii investitori să-şi diversifice portofoliul şi să investească şi în alte acţiuni în afara de Hidroelectrica.“

În IPO-ul Hidroelectrica, acţionarul minoritar Fondul Proprietatea a scos la vânzare 78 de milioane de acţiuni H2O pentru aproximativ 8,8 miliarde de lei. Un…



Sursa: www.zf.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri