14.3 C
București
miercuri, 4 octombrie 2023

La Palatul Cotroceni începe a VIII-a ediție a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări

Publicat pe


Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M). În marja summitului I3M, va avea loc, joi, la Palatul Parlamentului, cea de-a V-a ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei.

Printre obiectivele şi rezultatele vizate la summit se numără: dezvoltarea Forumului de Afaceri, susţinerea creării unui Fond de Inovare al Iniţiativei, susţinerea creării unui nou Fond de Investiţii, axat pe proiectele de interconectare, cu accent pe energie şi digital, stimularea atragerii de investiţii şi dezvoltării de parteneriate de tip public-privat, actualizarea listei proiectelor prioritare strategice, extinderea Iniţiativei, inclusiv prin redefinirea relaţiei I3M cu vecinătatea sa, în contextul războiului de agresiune împotriva Ucrainei – Grecia urmând să devină al 13-lea stat participant, iar Ucraina şi Republicii Moldova – state asociate, conform Agerpres.

Între obiective se numără şi includerea în premieră, la iniţiativa României, a subiectului securităţii cibernetice pe agenda summitului, precum şi în declaraţia comună care va fi adoptată, cât şi catalizarea interesului actorilor internaţionali majori, inclusiv instituţiile financiare internaţionale, pentru proiectele strategice ale Iniţiativei.

La summit vor fi prezente cele 12 state participante – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia – dintre care nouă vor fi reprezentate la nivel de şef de stat, unul la nivel de premier, unul la nivel de vice-premier şi unul la nivel de şef al Parlamentului.

De asemenea, partenerii strategici ai Iniţiativei – SUA, Comisia Europeană, Germania – vor fi reprezentaţi la summit. Din partea SUA va participa reprezentantul special al preşedintelui SUA pentru climă şi asistentul secretarului de stat pentru energie, John Kerry.

La summit vor fi prezenţi şi preşedintele BERD, vicepreşedintele BEI şi reprezentanţi ai OCDE.

Mesaje vor transmite premierul Japoniei, directorul general al FMI şi directorul general pentru operaţii al Băncii Mondiale.



Sursa: www.forbes.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri