-0.6 C
București
luni, 30 ianuarie 2023

PNRR. Ministerul fondurilor UE anunţă că a trimis a doua cerere de plată pentru banii din PNRR către Comisia Europeană. Până acum, în conturile României au intrat 6,3 mld. de euro din acest program

Publicat pe



Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunţat, joi noapte, că România a trimis a doua cerere de plată către Comisia Europeană, pentru cea de-a doua tranşă din fondurile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Din prima tranşă şi din prefinanţare, România a primit, până în acest moment, 6,3 mld. de euro din acest plan.

„Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis astăzi Comisiei Europene cea de a doua cerere de plată din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 3.227.690.000 Euro, din care 2.147.490.000 Euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil şi 1.080.200.000 Euro reprezintă sprijin sub formă de împrumut”, transmit reprezentanţii MIPE:

În urma scăderii sumei aferente prefinanţării acordate României (13% din valoare totală PNRR), tranşa aferentă cererii de plată numărul 2 are o valoare de 2,8 mld. euro, dintre care 1,9 mld euro granturi şi 0,9 mld. euro împrumuturi. Nu este clar încă în ce moment vor fi virate sumele.

„Ne-am respectat angajamentul asumat de a transmite către Comisie cea de‑a doua cerere de plată din PNRR, împreună cu documentaţia care atestă îndeplinirea celor 51 de ţinte şi jaloane aferente primelor două trimestre din acest an. Sunt aspecte foarte importante pe care a trebuit să le reglementăm, printre care decarbonarea, cloud-ul guvernamental sau interoperabilitatea bazelor de date”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Cea de‑a treia cerere de plată în valoare de 3,1 miliarde de euro urmează a fi transmisă Comisiei în primăvara anului viitor şi va fi însoţită de documentaţia aferenta îndeplinirii a 55 de ţinte şi jaloane.

Printre cele mai relevante reforme şi investiţii aferente celei de‑a doua cereri de plată, se numără:

Intrarea în vigoare a legii de aprobare a programului naţional „Prima conectare la apă şi canalizare”. Responsabil: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (Jalon 2);

Intrarea în vigoare a modificărilor aduse cadrului de reglementare pentru a se asigura sustenabilitatea pensiilor din cadrul pilonului 2 Responsabil: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (Jalon 213);

Intrarea în vigoare a legii privind protecţia avertizorilor Responsabil: Ministerul Justiţiei (Jalon 430);

Intrarea în vigoare a Ordinului ministerial (MO) pentru asigurarea standardelor pentru dotarea şcolilor cu echipamente tehnologice şi resurse în scopuri educaţionale online şi pentru a asigura un impact durabil al investiţiilor propuse Responsabil: Ministerul Educaţiei (Jalon 477);

Intrarea în vigoare a legii privind decarbonizarea prin care se adoptă calendarul de eliminare treptată a cărbunelui/lignitului. Responsabil: Ministerul Energiei (Jalon 114);

Apel de proiecte pentru renovarea şi renovarea integrată în scopul asigurării eficienţei energetice (consolidare seismică şi eficienţă energetică) pentru clădiri rezidenţiale. Responsabil: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (Jalon 97);

Acordarea de granturi operatorilor publici (municipalităţi) pentru construcţia, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe. Responsabil: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (Jalon 456);

Intrarea în vigoare a Legii privind guvernanţa serviciilor de cloud pentru administraţia publică. Responsabil: Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (Jalon 144).

 





Sursa: www.zf.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri