0.9 C
București
marți, 31 ianuarie 2023

Putin anunță că va crește pregătirea pentru luptă, inclusiv a triadei nucleare

Publicat pe


Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că ţara sa va continua să-şi dezvolte potenţialul militar, inclusiv ‘pregătirea pentru luptă’ a forţelor sale nucleare, în plin conflict în Ucraina şi criză cu occidentalii, transmite AFP, preluat de Agerpres.

‘Forţele armate şi capacităţile de luptă ale forţelor noastre armate cresc în mod constant şi în fiecare zi. Iar acest proces, desigur, îl vom dezvolta’, a spus Putin cu prilejul unei reuniuni cu ofiţeri superiori, menită să fixeze obiectivele armatei ruse pentru 2023.

‘Vom continua să menţinem şi să creştem pregătirea pentru luptă a triadei noastre nucleare’, a adăugat el.

Putin a anunţat, spre exemplu, intrarea în serviciu ‘la începutul lui ianuarie a noilor rachete hipersonice de croazieră Zircon, care aparţin noii familii de armamente dezvoltate în ultimii ani de Rusia.

La reuniune, ministrul apărării Serghei Şoigu a considerat necesare creşterea efectivelor armatei la 1,5 milioane de militari, majorarea vârstei limită pentru serviciul militar şi crearea a două noi entităţi administrative militare în nord-vestul Rusiei.



‘Sunt de acord cu propunerile dumneavoastră în ce priveşte viitoarele schimbări structurale ale forţelor armate’, i-a răspuns Putin, dând asigurări că aceste evoluţii vor fi realizate ‘fără pagube’ pentru societatea şi economia ţării.

El le-a adus, de altfel, un scurt omagiu soldaţilor ruşi căzuţi în timpul ofensivei.

‘Evident, operaţiunile militare sunt întotdeauna asociate cu tragedii şi pierderi umane. Dar, întrucât este inevitabil, e mai bine să se întâmple astăzi decât mâine’, a spus el.

Potrivit lui Putin, conflictul din Ucraina este o ‘tragedie comună’, însă nu Rusia este vinovată.

În acelaşi discurs, el a dat asigurări că Moscova nu are nicio problemă în a finanţa campania militară, în pofida sancţiunilor occidentale.

‘Nu avem nicio limită de finanţare. Ţara şi guvernul dau tot ceea ce armata cere. Cu adevărat tot!’, a spus liderul rus, care a decretat în septembrie o mobilizare militară după o serie de retrageri ale forţelor armate.

El a reamintit că 300.000 de ruşi au fost mobilizaţi între timp şi că, dintre aceştia, ‘o parte’ sunt deja în teatrul de operaţiuni.

‘150.000 (mobilizaţi) sunt în curs de instruire în bazele militare. Este o rezervă suficientă pentru a desfăşura operaţiuni, o rezervă strategică care nu a fost utilizată în operaţiunile militare’, a mai afirmat el.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.
Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.
În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă – online și offline – pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.


Te-ar putea interesa și:





Sursa: www.wall-street.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri