Compania Impact Developer & Contractor SA a anunţat recent o emisiune de obligaţiuni, cu o scadenţă de trei ani şi o dobândă între 9% şi 10%. În primele nouă luni din 2023, Impact a înregistrat o scădere a vânzărilor de unităţi, dar a crescut semnificativ profitul din exploatare şi cel net, datorită ajustărilor în evaluarea investiţiilor, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille Veniturile au scăzut cu 32%, dar pre-vânzările şi preţurile medii de vânzare au crescut, menţinând o poziţie financiară solidă.
Înfiinţat în 1991, Impact este primul dezvoltator imobiliar din România, fiind primul emitent al unor obligaţiuni corporative în valută la BVB. Compania derulează în prezent proiecte mari, în mai multe oraşe, cel mai important fiind complexul Greenfield Băneasa din Bucureşti.
Compania are o prezenţă naţională (Bucureşti, Constanţa, Braşov, Timişoara, Cluj şi Iaşi), în locaţii atractive cu…