Problemele producției de turbine eoliene, taxate de investitori, afectează planurile pentru energie regenerabilă, arată o analiză a casei de brokeraj XTB România.
Anul trecut, energia eoliană și cea solară au depășit orice alt tip de energie în UE, ajungând la o cotă de piață de 22,3%, depășind procentele înregistrate de energia nucleară (21,9%), gazul natural (19,9%) și energia hidro (10,1%). Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, în mixul de energie regenerabilă, sursele eoliene, foarte importante pentru susținerea nevoilor în creștere ale economiei și consumatorilor, sunt puse însă în pericol de problemele producție de turbine,
„Planul european țintește o capacitate eoliană offshore de cel puțin 60 GW în 2030 și de 300 GW în 2050. În total, de programul european sunt vizați 451 GW de energie eoliană. Marea Britanie dorește 50 GW din offshore în 2030. În plan mondial, în 2030, pentru a ajunge la scenariul net zero, Agenția Internațională pentru Energie (IEA) anticipează o nevoie de putere eoliană instalată de 3,7 ori mai mare decât capacitatea instalată, de 830 GW, din 2021”, arată Claudiu Cazacu.
Probleme cu producția de turbine eoliene
La început de vară, industria regenerabilelor a fost zguduită de retragerea ghidajului de profit din partea Siemens Energy (SE), din cauza subsidiarei Gamesa, un mare producător de turbine eoliene. Acțiunile SE au pierdut 37% odată cu anunțul din 23 iunie, care anunța creșteri substanțiale ale defectării componentelor din turbinele eoliene. Pierderile ar urma să depășească 1 miliard de euro, potrivit SE, iar surpriza a fost atât de puternică încât au fost trase în jos și acțiunile altor producători.
Deși au urmat niște recuperări parțiale, luni, la închidere, Vestas se afla cu 6% sub nivelul de dinaintea anunțului, iar SE cu 30,1% sub același reper.
„Investitorii au luat în considerare posibilitatea ca problemele să fie mult mai larg răspândite, iar prudența ar putea fi justificată prin graba de a oferi noi produse, însă insuficient testate ”, precizează analistul XTB România.
S-a trecut de la unități de 1 MW, acum 20 de ani, la 15 MW, iar presiunea pentru eficiență și dimensiuni uriașe se simte. În Australia, un proiect de 1,2 GW vizează turbine de 20 MW, înalte de 300 de metri, la nivelul turnului Eiffel. Cercetătorii plănuiesc chiar instalații în stratosferă.
Creșterea cererii pune prea multă presiune pe producătorii de turbine
Problemele dezvăluite de SE nu țin neapărat de tehnologie în sine, ci de competiție și nevoia de a livra proiecte mari, rapid și la costuri scăzute. Problemele de aprovizionare, criza pandemică, apoi conflictul din Ucraina și costurile in creștere pentru materii prime au obligat firmele să gândească soluții creative.
Cu o durată de până la 18 luni, de la comandă până la punerea în funcțiune a parcului…