25.5 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Elena Udrea, audiată în Bulgaria. Autorităţile române încearcă să o aducă în România

Publicat pe


  • Sursele confirmă că audierea are loc vineri în faţa unei instanţe din Bulgaria. Tot vineri, autorităţile române au depus documentele necesare pentru a obţine aducerea în ţară a fostului ministru condamnat la închisoare.
  • Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.
  • Ulterior, ea a fost depistată pe teritoriul Bulgariei aproape de graniţa cu Grecia.

Elena Udrea este audiată în Bulgaria. În ultimele 24 de ore, fostul ministru s-a aflat în arest, iar audierea se face după ce autorităţile din România au solicitat extrădarea lui Udrea, anunţă surse apropiate anchetei.

Sursele confirmă că audierea are loc vineri în faţa unei instanţe din Bulgaria. Tot vineri, autorităţile române au depus documentele necesare pentru a obţine aducerea în ţară a fostului ministru condamnat la închisoare.

Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.

După pronunţarea deciziei, poliţiştii nu au găsit-o pe Elena Udrea la domiciliu pentru a pune în executare mandatul de arestare. Ca urmare, autorităţile române au început procedurile şi Udrea a fost dată în urmărire generală.

Ulterior, ea a fost depistată pe teritoriul Bulgariei aproape de graniţa cu Grecia.





Sursa: alephnews.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri