6 C
București
vineri, 9 decembrie 2022

Englezii au ajuns să cheltuie 8 euro pentru a-și găti un mic dejun. Singurele ieftiniri, la băuturile alcoolice

Publicat pe



Costul unui mic-dejun în Marea Britanie care include pâine prăjită, ouă, cârnaţi, slănină şi fasole a crescut cu 7% faţă de anul trecut.

 

În cazul în care o persoană achiziţionează toate ingredientele necesare pentru prepararea unui mic-dejun cu alimente prăjite, costul total se ridică în prezent la 6,83 de lire sterline, anunţă compania de cercetare Kantar, potrivit News.

De asemenea, preţurile cresc la cel mai rapid ritm din ultimii 40 de ani, relatează BBC.

Preţurile la alimentele din Marea Britanie au crescut cu cel mai rapid ritm din 2009. În ultimele 4 săptămâni, preţurile au crescut cu 7% comparativ cu anul trecut, oamenii fiind din ce în ce mai îngrijoraţi de banii pe care îi cheltuiesc săptămânal pe alimente.

Costurile alimentelor, combustibilului şi energiei au crescut recent, parţial din cauza războiului din Ucraina, situaţie care afectează populaţia.

Doar băuturile alcoolice s-au ieftinit

Preţurile alimentelor sunt la ora actuală a doua cea mai mare preocupare a familiilor, după creşterea facturilor la energie, mai precizează Kantar.

Potrivit Kantar, 22% dintre gospodării afirmă că se luptă să facă faţă cheltuielilor. Creşterea preţului săptămânal la produsele alimentare este alarmantă pentru peste 9 din 10 persoane.

Preţurile cresc cel mai rapid la produse precum hrana pentru câini, gustările sărate şi carnea de vită proaspătă, deşi sunt în scădere în rândul băuturilor spirtoase.

”Oamenii resimt cu adevărat presiunea la casele de marcat din supermarket şi trebuie să îşi adapteze bugetele şi mai mult pentru a face faţă creşterii preţurilor”, a declarat Fraser McKevitt, şeful departamentului Kantar de retail şi consumatori.

Cele mai rapide scumpiri din ultimii 40 de ani

Cele mai recente cifre referitoare la inflaţie au arătat că preţurile din Marea Britanie cresc la cel mai rapid ritm din ultimii 40 de ani.

Banca Angliei a avertizat că inflaţia ar putea ajunge la 10% în câteva luni.

Un şef din industria alimentară a avertizat că preţurile alimentelor ar putea creşte cu până la 15% în acest an.

Un studiu al companiei de cercetare de piaţă YouGov a constatat că 2 din 5 britanici au fost nevoiţi să reducă cheltuielile sau să nu mai cheltuiască deloc bani pe haine, mese în oraş, produse alimentare neesenţiale şi mâncare la pachet în ultimele şase luni.

Între timp, unul din cinci a redus sau a încetat să cheltuiască pentru excursii de o zi, vacanţe şi combustibil.

Potrivit Kantar, vânzările de produse alimentare din Marea Britanie au scăzut cu 4,4% în cele 12 săptămâni până la 15 mai, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când restricţiile din pandemie au stimulat vânzările.

 



Sursa: stirileprotv.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri