17.9 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Erik Lincar, out de la „U” Cluj! Antrenorul pleacă după ce a reușit promovarea echipei pe prima scenă a fotbalului românesc

Publicat pe



După mai multe informații apărute în spațiul public, FC Universitatea Cluj confirmă rezilierea contractului cu Erik Lincar. Tehnicianul de 43 de ani pleacă după ce echipa a pierdut meciul de pe teren propriu cu Sepsi, scor 0-1.

Universitatea Cluj are patru eșecuri la rând în Liga 1 și este penultima clasată, după șase etape. Nou-promovata nu a reușit să-și fortifice parcursul în Liga 1, alături de antrenorul care a reușit să o readucă pe prima scenă a fotbalului românesc. 

Mulțumim, Erik Lincar! FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu antrenorul principal Erik Lincar cu privire la încetarea contractului, care era valabil până în vara anului viitor. Clubul nostru dorește să-i mulțumească lui Erik Lincar și staff-ului său, format din Viorel Domocoș (antrenor secund), Robert Panduru (preparator fizic) și Alexandru Chirilov (antrenor de portari), pentru munca depusă la ”U”, încununată cu promovarea în Superligă obținută la finalul sezonului trecut în urma barajului cu Dinamo București. Îi dorim lui Erik Lincar și staff-ului său mult succes în carieră. Numai “U”!”, anunță FC Universitatea Cluj. 

În momentul de față, nici nu știu ce să spun. E clar că și jucătorii sunt destul de jos din punct de vedere mental. E a patra înfrângere și speram și eu că odată cu revenirea acasă va veni și prima victorie. Oricum, au muncit mult, au alergat, doar că în fotbal trebuie să profiți de toate situațiile pe care le ai.

(n.r. despre plecarea de la U Cluj) În România se încearcă să se creeze tot timpul anumite presiuni. Din păcate, chiar anumite manipulări, în lumea presei. Chiar nu am avut nicio discuție cu nimeni. Până la urmă, eu mai am de primit bani de la clubul acesta, pentru performanța pe care am făcut-o. Să aduc eu bani de acasă ca să plec, asta ar fi ultima, cum își doresc unii. Trebuie să fiu foarte conștient că în ultimele patru etape am pierdut. Din păcate, nu ne-a ieșit nici azi. Ok, poate e nevoie de o schimbare, nu contest, de o altă energie„, declarase Lincar, după eșecul cu Sepsi.

Cine l-ar putea înlocui pe Erik Lincar? Cinci antrenori sunt pe lista Universității Cluj

Potrivit unor surse, cinci antrenori negociază în acest moment cu Universitatea Cluj pentru a-l înlocui pe Erik Lincar. Cei cinci antrenori aflați în discuții cu Radu Constantea sunt: Leo Grozavu, Mircea Rednic, Nicolo Napoli, Eugen Neagoe și Laszlo Balint. Deși favorit ar fi fost Leo Grozavu, negocierile cu acesta s-au blocat, scrie prosport.ro. 

Negocierile cu Grozavu sunt blocate pentru că acesta a cerut revenirea la echipă a fostului manager general, Andrei Cordoș, iar Radu Constantea nu ar fi fost de acord. Grozavu este însă recunoscut că nu cedează atunci când vine vorba despre apropiații săi, notează sursa citată. 



Sursa: www.stiridecluj.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri