4.9 C
București
miercuri, 6 decembrie 2023

EXCLUSIV | Cinism înfiorător după moartea unei paciente într-unul din ”azilele groazei”. Infirmieră: ”Deja era țeapănă, ne facem sânge rău degeaba”

Publicat pe



Atrocitățile la care au fost supuși beneficiarii ”azilelor groazei” pot fi descrise cu greu în cuvinte. Aflați la mâna unor infirmiere și asistente medicale pentru care mila era un sentiment necunoscut, pacienții acestor ”centre de îngrijire” au fost transformați în ”deținuți”, încetul cu încetul, fiind obligați să muncească în fiecare zi. De pe urma lor, coordonatorii acestor centre au obținut venituri uriașe.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au descoperit că angajații acestor centre au reușit ”performanța” de a duce exploatarea prin muncă ”la un nivel superior”, fiind implementat un sistem de recompense și pedepse care, prin constrângere psihică, avea ca rezultat supunerea totală a ”beneficiarilor”.

Gândul a prezentat, în exclusivitate, extrase terifiante din referatul cu propunerile de arestare a 24 de suspecți din dosarul ”azilele groazei”, tabloul de ansamblu prezentat de procurorii DIICOT fiind dureros, emoționant și, totodată, cinic. ”Azilele groazei” din Afumați și Voluntari – acolo unde aparținătorii celor internați credeau că există empatie și îngrijire – au ascuns, până la declanșarea anchetei de proporții, drame, decese, umilințe și o degradare umană incredibilă (alte informații AICI).

Tot acest angrenaj infracțional a funcționat, din păcate, iar coordonatorii au fost identificați de procurorii DIICOT.

Patru acuzați au fost arestați preventiv pentru ororile din ”azilele groazei”

Din cei 24 de suspecți duși la instanță cu propunere de arestare preventivă, patru au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, restul fiind plasați în arest la domiciliu sau puși sub control judiciar:

  • Ștefan Godei, administratorul unuia dintre cele două centre din Voluntari și Afumați pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități care aparțin Asociației ”Sfântul Gabriel cel Viteaz”;
  • Fratele acestuia, Dan Godei, coordonatorul unui alt centru pentru vârstnici al aceleiași asociații;
  • Andrei Răzvan Țicu, șef serviciu în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov;
  • Ovidiu Dumitra, fost polițist la Serviciul de Investigații Criminale din Poliția Ilfov, soțul Cristinei Dumitra, cea care administra una dintre afacerile căminelor de bătrâni din Ilfov, Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL și, ulterior, House Grandma Anastasia`s SRL.

”A contribuit la menținerea stării de aservire a beneficiarilor prin privarea unora dintre aceștia de mâncare”

Una dintre îngrijitoarele de la ”Casa Cora”, potrivit referatului DIICOT, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate, i-a exploatat prin muncă pe ”beneficiarii” centrului, motivându-și gestul reprobabil prin ”lipsa acută de personal”.

Unii dintre cei care ar fi trebuit să primească asistență și îngrijire în acest centru…



Sursa: www.gandul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri