De Ziua Marinei, toate privirile sunt ațintite asupra Forțelor Navale Române. În vreme de pace, această ramură a armatei române a fost vitregită de investiții și modernizări. De mai mult de un an, însă, „războiul s-a întors pe continentul nostru”, așa cum spun liderii lumii. Și nu oriunde, ci chiar în coasta României. Iar Marea Neagră a devenit un punct vulnerabil și a căpătat atenția lumii. Mai exact, atenția Statelor Unite, care au făcut o lege de Securitate la Marea Neagră.
De Ziua Marinei, Gândul l-a întrebat pe generalul în rezervă și fost comandant al brigăzii multinaționale din sud-estul Europei, Virgil Bălăceanu, cum arată Marina Militară Română, în vreme de război.
Arată foarte rău. Este categoria de forțe rămasă în urmă, pentru că programul de înzestrare, care a devenit un dosar, nu a devenit o problemă națională. Trebuia să fie o problemă de siguranță națională”, a declarat generalul Bălăceanu, în exclusivitate pentru Gândul.
Principalele nave de luptă din flota Marinei militare sunt trei fregate
Marina militară are ca principale nave de luptă trei fregate și patru corvete. Emblematică, dar și cea mai înarmată este Fregata Mărășești.
A fost construită pe șantierul Mangalia, în anii 1984-1985 și lansată la apă pe 2 august 1985. A fost catalogată distrugător între 1990 și 2001.
Nava Mărășești are un deplasament maxim de 5.790 de tone și un echipaj de 270 de marinari, dintre care 25 de ofițeri, conform navy.ro.
Celelalte două fregate, F221 Regele Ferdinand și F222 Regina Maria cumpărate de la britanici, în anul 2003, respectiv 2004, au fost construite în anii ’80.
Fregata Regele Ferdinand a ieșit din serviciul Royal Navy, în ianuarie 2002.
Începând cu anul 2003, a intrat într-un program de regenerare şi modernizare, pentru a fi preluată de către Forțele Navale Române.
Fregata Regina Maria a fost construită la începutul anilor 1980 și lansată la apă în 1984. Trei ani mai târziu, nava a primit numele Bloodhound şi numărul de bordaj F95.
La solicitarea primarului capitalei britanice, în amintirea distrugătorului clasa “County” cu acelaşi nume cu oraşul Londra, tradiţie foarte populară în Marina Regală Britanică, nava a preluat numele de HMS London, potrivit navy.ro.
Fregata este capabilă să execute lupta în toate cele trei medii: la suprafaţă, aerian şi sub apă.
Anularea contractului de corvete întârzie modernizarea fregatelor
Statul roman avea în plan modernizarea fregatelor în cadrul programului de achiziție a celor patru corvete. Însă, la începutul lunii august, Ministerul Apărării a decis anularea procedurii de înzestrare a Forțelor Navale cu patru corvete multifuncționale.
E vorba de cele patru corvete multifuncționale care trebuiau să fie gata deja dacă discutăm de prima atribuire directă către Damen și modernizarea celor două fregate.
Despre capacitățile…