Speranța de viață la naștere a fost și a rămas mai mică la
români, comparativ cu alți europeni, arată prof.dr. Vasile Ghețău, expert în
demografie.
Foto: Arhivă
Speranța
de viață la naștere este cel mai relevant indicator al calității vieții într-o
populație, notează prof.dr. Vasile Ghețău, într-o analiză pentru
Contributors.ro.
În
calculul acestui indicator intră de la calitatea alimentației și până la
calitatea și accesul la asistență medicală, nivelul de educație, condițiile de
locuit, îmbrăcămintea, calitatea mediului, precum și stilul de viață –
incluzând aici controlul tensiunii arteriale și al colesterolului, consumul de
alcool și tutun, mișcarea fizică și odihna.
Autorul
nu ia în calcul anii 2020 și 2021, respectiv anii de pandemie, când evoluția
mortalității a perturbat grav datele în toate populațiile europene, nu doar în
România. Pandemia de COVID-19 a stopat brutal ascensiunea aproape generală a
speranței de viață la naștere instalată după Al Doilea Război Mondial, iar
România nu a făcut excepție, mai notează expertul. Dimpotrivă. În 2021, acest
indicator a fost cu aproape 3 ani mai mic în raport cu anul 2019.
În
analiza sa, autorul compară așadar datele din țările UE anterioare anului 2019,
date neafectate de pandemie, dar a adăugat și datele pentru anul 2022, oferind
un cadru comparativ pentru 2019-2022.
În
premieră, cei doi indicatori, respectiv al speranței de viață la naștere pentru
bărbați și femei – durata medie de viață – în 2022, a fost de 71,4 ani, la
bărbați și de 79,1 ani, la femei.
progres din 1998 și până în 2013
Cifrele sunt mult sub media europeană, mai spune expertul, dar datele
trebuie judecate în context. Românii au în spate o moștenire comunistă pe care țările
din Vest nu o au. Cu toate acestea, după 1990, nu doar că nu s-a reușit
reducerea decalajului, ba chiar s-a bătut pasul pe loc.
Expertul în demografie împarte perioada anilor 1985-2022 în
patru, pentru a putea judeca evoluțiile după 1989 și ajunge la următoare
concluzii. Astfel, între 1985 și 1991, calitatea vieții românilor a fost fără
doar și poate una proastă, iar speranța de viață scăzută. Asta pentru că
nivelul de trai era redus, la fel și asistența medicală, perioada fiind marcată
de crize și restricții, de la cele alimentare și până la întreruperile de
electricitate, gaze și încălzire în apartamente. Speranța de viață în perioada
respectivă se situa la valori de 67 de ani la bărbați și de 73 de ani la femei,
fiind printre cele mai scăzute din Europa.
A doua perioadă – cea între 1991 și 1996 – este marcată și
ea de un declin al indicatorului speranței de viață la naștere. Progresul
începe din 1998 și ține constant până în 2013, după care urmează o stagnare
aproape până în 2019. „Amploarea schimbărilor politice și…