Cei mai înalți reprezentanți ai statului român au debitat prostii în fața întregii lumi, timp de două zile. Cu jumătate dintre liderii Europei invitați la Cotroceni, unde are loc summit-ul celor Trei Mări, România s-a făcut de râs în stil mare, grandios, planetar, arătând tuturor cât de incapabilă este să gestioneze un incident de securitate și cât de superficial tratează, până la urmă, războiul de lângă ea.
Președintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, ”o anchetă profesionistă”, a treia zi după ce Ucraina a informat luni România că o dronă rusească a explodat pe teritoriul românesc. Până azi, tot statul român, în frunte cu președintele, premierul, ministrul de externe și ministrul apărării, a negat vehement incidentul.
Pe ce s-au bazat toți acești înalți oficiali când au dezinformat opinia publică internă și externă? Pe urechismele puse în circulație oficial de armata condusă de un profesor de engleză, un monument de incompetență care putea fi vazut alergând miercuri prin boscheții din Plauru, zona unde ar fi explodat drona rusească? Ce căuta ministrul apărării acolo și de ce mai este în funcție Angel Tîlvăr?
Incompetența instalată la vârful MApN – simptomatică pentru România ultimilor ani – a generat un dezastru de comunicare, amplificând neîncrederea în stat și instituții după un șir lung de nenorociri interne. Toate poartă semnătură PSD, de la Azilele Groazei, explozia de la Crevedia până la acest ridicol ministru al apărării scotocind prin Deltă după resturile de dronă pe care toată lumea le-a văzut, mai puțin el.
”În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale ale României, stat aliat NATO”, a declarat șeful statului în deschiderea Summit-ului celor Trei Mări, care reunește șefi de stat și de guvern din toate cele 12 state participante, cât și reprezentanți din Statele Unite ale Americii, Comisia Europeană și Germania – partenerii strategici ai I3M.
Cu o zi înainte, același Klaus Iohannis asigura publicul intern și extern că ”am verificat absolut tot”, că statul român are ”control total” asupra spațilui aerian” și că nu există nici o dronă explodată decât, cel mult, în capul ucrainenilor.
”Nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spațiului noastru aerian, noi am verificat absolut tot și pot să liniștesc populația. Nu a existat nimic ce a ajuns în România, însă da, suntem îngrijorați fiindcă aceste atacuri au loc la o distanță foarte mică de granița românească”.
Impresionat de precizia nemțească a președintelui Iohannis, premierul luxemburghez Xavier Bettel, prezent la conferinţa de presă…