11.5 C
București
duminică, 19 mai 2024

EXPLOZIE urmată de incendiu, la un imobil din sectorul 5. Patru persoane au ajuns la spital, iar alte două victime au fost evacuate din clădire

Publicat pe


O explozie urmată de un incendiu s-a produs, sâmbătă seară, la un imobil de pe strada Ogradei din sectorul 5. Patru persoane, conștiente, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la Spitalul de Arsi si la Spitalul Bagdasar. Alte două victime au fost evacuate din clădirea cuprinsă de flăcări.

Incendiul se manifestă la nivelul mansardei și la etajul 2, cu propagare parțială si la etajul 1. Pompierii au realizat imediat un dispozitiv circular pentru stingerea incendiului și protejarea vecinătăților, a caselor din jur.

Unul dintre martori, vecin cu victimele, a precizat că deflagrația ar fi fost provocată de o butelie:

La fața locului s-a intervenit cu 10 autospeciale de stingere, două autospeciale de intervenție si salvare de la înălțime, o autospecială de decarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, șase ambulanțe SMURD și cinci autospeciale ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF).

FOTO: ISU-BIF



Sursa: www.gandul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri