Iniţiativa USR „Fără păcănele lângă şcoli” a fost aprobată de Senat, luni, cu 97 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”. Pentru a se putea aplica, aceasta mai are de parcurs unele etape ale procesului legislativ, cea din urmă fiind publicarea în Monitorul Oficial.
Undă verde la Senat pentru inițiativa „Fără păcănele lângă școli”
Președintele interimar al Senatului, vicepreședintele PNL Alina Gorghiu, a precizat că dependența tinerilor de jocurile de noroc este cauzată de necunoaștere, de publicitatea agresivă de pe TV şi din online, precum și de proximitatea lor față de școli și locuri de joacă.
Alina Gorghiu a precizat că cea mai importantă modificare a fost aceea că sunt interzise spaţiile în care se desfăşoară jocuri de noroc la o distanţă de 300 de metri pietonali faţă de instituţiile de învăţământ.
„Pentru a fi foarte corecţi, mă bucur că s-a adoptat un amendament al colegilor de la PSD care prevede că aceste jocuri legate de păcănele să nu mai poată să fie funcţionale în baruri. Acest lucru este foarte bun pentru că din păcate, am arătat în spaţiul public şi am discutat despre acest lucru, din şcoli, din licee, deşi nu au voie, cu rucsac în spate, elevi care au sub 18 ani intră direct în sala de jocuri de noroc, direct la păcănele, pentru că sunt în proximitatea liceelor.
E foarte simplu să faci acest lucru când ai tentaţia sub nas. Trebuie să ne preocupăm ca această legislaţie să fie din ce în ce mai strictă. Acest lucru va trebui discutat mult mai serios, având toate proiectele privind interzicerea publicităţii pentru jocurile de noroc, modalitatea în care restricţionăm prezenţa acestor sedii în proximitatea locurilor unde copiii se simt în elementul lor”, a spus Alina Gorghiu.
Ce se va întâmpla cu inițiativa
La rândul său, senatorul USR Sebastian Cernic a apreciat raportul de admitere a comisiei parlamentare drept „o victorie a bunului-simţ şi al responsabilităţii”. „Nu este vorba doar de câţi bani aduce o industrie la buget, este vorba de responsabilitatea pe care o avem, ca politicieni, faţă de copii şi faţă de tineri”, spunea şi senatorul USR Sebastian Cernic.
După ce a fost adoptată de Senat, ca primă cameră sesizată, inițiativa „Fără păcănele lângă școli” urmează să ajungă la Camera Deputaților. Dacă va primi undă verde din nou, va fi trimisă spre promulgare la președintele țării, Klaus Iohannis. Aceasta se va aplica doar după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.