18.7 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024

Ce legătură este între Dansul fetelor de la Căpâlna și Black Adam?

Publicat pe

Dansul fetelor de la Căpâlna (Purtata Fetelor de la Căpâlna) a trecut granițele țării și a ajuns până în SUA, într-unul dintre cele mai așteptate filme din acest an. O secvență din melodie a fost inclusă pe trailerul Black Adam, film care urmează să fie lansat pe 21 octombrie.

Trailerul Black Adam a fost așteptat cu mare interes de numeroși oameni. Astfel că nu este întâmplător că primul trailer oficial a adunat peste 25 de milioane de afișări pe YouTube, iar al doilea 18 milioane.

Iar cei care au urmărit primul trailer au avut parte și de o surpriză, deoarece încă din primele secunde pe fundal se aud pasaje din Dansul Fetelor de la Căpâlna. Acestea sunt preluate însă din melodia rapperului Jay-Z, Murder to Excellence, ce a fost lansată în 2011. Iar vocile feminine sunt ale gemenelor de la Indiggo, Gabriela și Mihaela Modorcea.

Black Adam, unul dintre cele mai așteptate filme din acest an, cu Dwayne Johnson în rolul principal

Black Adam este un film cu super eroi ce își propune să fie un spin-off pentru Shazam! Producția este regizată de Jaume Colett-Sera, iar în rolul principal este Dwayne „The Rock” Johnson.

Acesta este unul dintre cei mai în vogă actori de la Hollywood, iar producțiile în care apare generează încasări de sute de milioane de dolari la box office, astfel că și estimările pentru Black Adam sunt asemănătoare.

Popularitatea pe care Johnson o are este impresionantă mai ales în SUA, unde un sondaj realizat anul trecut a arătat că 46% dintre americani l-ar vota la alegerile prezidențiale. Pare neverosimil, însă Johnson a afirmat chiar că ia în calcul o posibilă candidatură. „Dacă oamenii își doresc asta, atunci mă voi gândi serios. Sunt onorat de faptul că 46% dintre ei au spus că m-ar vota pentru funcția de președinte”, a spus Dwayne Johnson.

În acest moment, agențiile care oferă cote pariuri Alegeri SUA îl plasează pe The Rock printre favoriți. Astfel, el are cota 57.00 să devină viitorul președinte al SUA, în timp ce cu prima șansă este văzut Donald Trump, cu cota 3.75. Pe lista cu favoriți îi mai regăsim pe Ron DeSantis (cota 4.00), Joe Biden (cota 6.50), Kamala Haris (cota 13.00) și Mike Pence (cota 20.00).

Cine este personajul interpretat de Dwayne Johnson – Black Adam Acest personaj a fost creat în 1945 și a apărut prima dată încă de la debutul The Marvel Family. A fost creat de Otto Binder și CC Beck și era prezentat ca fiind un vechi egiptean pe nume Teth-Adam, pe care vrăjitorul Shazam l-a ales pentru a-i fi campion și succesor.

Astfel, Black Adam și-a însușit puterile zeităților egiptene și a devenit aproape invincibil. Se îmbată însă cu propria putere și decide să-l ucidă pe Faraon și astfel a preluat puterea în Egipt. Totuși, pentru că nu îl putea lăsa fără puteri, Shazam a decis să îl alunge pe o stea îndepărtată.

În schimb, originea modernă a lui Black Adam este oarecum schimbată. El este campionul lui Shazam, iar crudul preot Ahk-Ton îi ucide familia și îi vandalizează locuința, astfel că răzbunarea devine singura sa soluție. Chiar și așa, Black Adam devine însetat de putere și nu ia mereu cele mai bune decizii. Astfel, Shazam îl transformă într-un scarabeu și îl izolează în mormântul lui Ramses al II-lea, numindu-l Black Adam. Eliberarea sa se produce în clipa în care este descoperit mormântul faraonului.

Mai multe stiri

Ultimele Stiri