„De ce sunt hoţi în România”, întreba un banc nouăzecist. „Pentru că Chuck Norris este în vacanţă”. Popularul actor în stare să-i vină de hac până şi unei armate în action-urile de categorie B din perioada respectivă căpătase o aură de justiţiar căruia nu-i stătea nimic în cale. Orice problemă ar fi pe lume, vine Chuck şi se rezolvă! Nu e deloc de mirare faptul că documentarul Chuck Norris versus comunism, în care ni se sugerează că videocasetele cu filme dublate de Irina Margareta Nistor ar fi influenţat apetitul românilor pentru o revoluţie aducătoare de libertate, profită de această popularitate. Dar la vremuri noi, eroi noi, iar acum a venit vremea lui Denzel Washington.
Poate că titlul şi începutul bombastic al acestei cronici pot surprinde, dar sunt argumente care le susţin. Câteva similitudini surprinzătoare între noua aventură a lui Robert McCall (Washington) şi evenimente recente din România ar putea face publicul să se bucure de execuţiile sumare ale protagonistului de parcă acesta ar acţiona în ţara noastră, unde corupţia şi grupurile infracţionale organizate încă duc la pierderi de vieţi omeneşti. În sequel, un incendiu şi vizita de taină a unui înalt comisar în sânul unui clan mafiot sunt elemente ce ar putea reverbera convingător în inimile amatorilor de action-uri din România, rezultând în invitaţia nu foarte ironică din titlu.
Întâlnirea cu Robert McCall are loc la minute bune de la începerea filmului, când îl vedem pe erou într-o cramă întunecată înconjurat de bărbaţi înarmaţi până în dinţi. O activare a cronometrului mai târziu (fanii ştiu despre ce e vorba), în jurul lui McCall sunt numai cadavre, dar încrederea într-un suflet inocent îl va expune pe protagonist unui pericol de moarte. Un glonte mai târziu, McCall este descoperit de un poliţist local şi dus la medicul unui sătuc sicilian, care îl operează şi îl ajută bonom să se pună pe picioare. McCall începe să descopere comunitatea locală (se prezintă, ironic, „Roberto”) şi încet-încet ajunge să se întrebe dacă nu cumva a descoperit un nou acasă. Doar că orăşelul clădit în versantul muntelui ce se prăvăleşte în mare este controlat de mafioţi şi, în urma unui concurs de împrejurări, McCall trebuie să intervină, pe principiul „pentru ca oamenii răi să câştige, e de ajuns ca oamenii buni să nu facă nimic”.
Filmul livrează fix ce promite (anume sânge şi violenţă), dar brodează şi o poveste convingătoare despre cuţitul ajuns la os şi despre faptul că, uneori, a îndura pe termen lung un rău mic nu e de preferat sacrificiului necesar pentru a tăia răul de la rădăcină. Este ceva foarte ataşant în modul cum McCall insuflă curaj în rândul localnicilor care ajung să facă ceva ce nu s-ar fi gândit niciodată să facă: să înfrunte neîndurătoarea Camorra, mafia siciliană.
Chiar dacă nu…