4.3 C
București
marți, 29 noiembrie 2022

Florin Piersic dezvăluie secretul pentru o memorie ageră la orice vârstă

Publicat pe



Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori din România, a dezvăluit secretul pentru o memorie ageră la orice vârstă.

Întrebat ce face pentru a-şi menține spiritul tânăr şi dornic de viaţă, dar şi ce secret are pentru o memorie aşa ageră, marele actor a spus: 

„Nu fac nimica. Eu cred că toată chestia asta este din gene, de la părinți. Aşa a fost mama mea, tatăl meu, am moștenit probabil de la ei, ceva. Arăt ca un om oarecare. Sigur că m-am schimbat.

Toţi îmbătrânim, dar nu îmi e drag să stau să mă uit în oglindă că am mai îmbătrânit. Mă aranjez, recunosc.

Vreau să arat mai bine. Eu nu cunosc un actor să fi avut grijă de el cum a avut George Motoi, soţul Cezarei Dafinescu. El se îngrijea extraordinar.

Eu, de exemplu, nu conduc maşina şi aud radio sau o casetă. Nu domne’! Eu spun poezie sau momente din roluri ale mele. Monolog din Dulcea Pasăre din Orfeu în Infern, momente din spectacole care m-au marcat pe mine.

Spun monoloage. Beligan mi-a spus că asta este o gimnastică a minţii. Eu am căutat mereu poezii pe care nu le-a auzit nimeni şi ele m-au tot îmbogățit şi eu nu vreau să le pierd”, a spus Florin Piersic care a relatat apoi o întâmplare avută cu maestrul Beligan atunci când i-a cerut sfaturi pentru îmbunătățirea memoriei.

„Pentru memorie există un medicament, Piracetam. Ai auzit de ăsta? Nici eu! 

Aşa mi-a spus Beligan care mi-a zis să iau un medicament care mă stimulează. Când m-am întâlnit cu o prietenă care pleca la Paris i-am spus să îmi ia şi mie un medicament de memorie.

Cum se cheamă? Stai puţin! Alo, maestre, cum se cheamă pastila aia care îmi stimulează mintea şi memoria. Şi el mi-a zis că nu-şi aduce aminte. Atunci am spus să nu mai am nevoie”, a mai spus Florin Piersic într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea pentru Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN. 





Sursa: www.antena3.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri