5.7 C
București
duminică, 27 noiembrie 2022

Fost polițist, arestat după ce a cerut șpagă pentru admiterea la o școală de agenți din Câmpina

Publicat pe



„În data  de 30 septembrie a.c., la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Tribunalul Buzău a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile față de o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. 

În fapt, în urma denunțului formulat de o persoană fără calitate specială, la data de 29 septembrie 2022, ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au procedat la organizarea și prinderea în flagrant, în aceeași zi, a inculpatului, în timp ce primea suma de 2.500 de lei reprezentând ultima parte din suma totală primită, respectiv 3.500 de euro, bani pretinși și primiți în tranșe cu ocazia unor întâlniri anterioare.  
În schimbul acestor sume de bani, inculpatul a pretins că are influență pe lângă funcționari M.A.I. din cadrul comisiei de organizare și desfășurare a examenului de admitere la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, pentru a-i facilita fiului denunțătorului promovarea examenului de admitere în cadrul acestei instituții de învățământ.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a inculpatului”, a transmis Poliția Română .
    
  



Sursa: www.realitatea.net

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri