16.5 C
București
marți, 30 mai 2023

FOTO Accident mortal în Ajun de Crăciun la Periam! A intervenit şi elicoperul SMURD

Publicat pe


Tragedie în Ajun de Crăciun. O viaţă a fost curmată şi o persoană se află în stare gravă după un accident în judeţul Timiş.

Un telefon la 112 anunţa producerea în jurul orei 14 a unui accident grav de circulaţie pe Calea Aradului, în localitatea Periam.

S-au deplasat de urgență la fața locului 10 pompieri din cadrul Stației Sânnicolau Mare cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și 2 ambulanțe SAJ.

În autoturism se aflau 3 persoane, dintre care, 2 victime rămase blocate. În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD Arad.

La sosirea echipajelor la locul accidentului, un bărbat (aproximativ 65 ani) a fost declarat decedat, iar o altă victimă, o femeie, în stare de inconștiență (aproximativ 48 ani), a fost preluată de către elicopterul SMURD.

O tânără în vârstă de aproximativ 16 ani a fost evaluată medical la locul intervenție, suferind atac de panică.

„O femeie, în vârstă de 48 de ani, a condus un autovehicul pe DJ682 dinspre localitatea Periam către Arad, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat.

În urma impactului, un bărbat, în vârstă de 64 de ani(pasager în autovehicul) a decedat, iar conducătoarea auto a fost rănită și transportată la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a fost mesajul IPJ Timiş.





Sursa: debanat.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri