12.6 C
București
miercuri, 28 septembrie 2022

Hotelierii care cazează refugiaţi nu vor mai plăti taxa de staţiune, în Mangalia

Publicat pe



Numărul refugiaților cazați în stațiunile din sudul litoralului este în continuă creștere, astfel că, la sfârșitul acestei săptămâni sunt aproape 800 de persoane, față de aproximativ 200, câte erau în urmă cu o săptămână. În cea mai mare parte este vorba despre bătrâni, femei și copii, care au fugit din calea războiului, venind în România de la Odesa sau alte localități ucrainene, din apropierea graniței cu țara noastră.

În Mangalia, cei mai mulți refugiați sunt cazați în unitățile hoteliere din stațiuni, dar unii dintre aceștia sunt găzduiți și de persoane fizice la domiciliile lor. În acest context, autoritățile locale recomandă persoanelor fizice și juridice, care cazează refugiați, să anunțe Poliția Națională Mangalia, la numărul de telefon 0241/502.425 și Poliția din Neptun, la numărul de telefon 0241/731.549, pentru o centralizare cât mai precisă a datelor din teren, iar, în caz de forță majoră ,să apeleze numărul unic de urgență 112.

„Majoritatea cetățenilor ucraineni sunt în tranzit și spun că vor pleca spre alte țări din Europa, la rude, prieteni, cunoștințe. Astfel că, în locațiile din sudul litoralului, dinamica se schimbă, iar, deocamdată, facem față cererilor. În prima ședință a Consiliului Local, voi propune eliminarea taxei de stațiune pentru hotelierii care cazează refugiați. Împreună cu oamenii de bine ai acestui oraș, care s-au implicat în sprijinirea refugiaților de război, ne străduim să le oferim tot ce este nevoie pentru a le fi cât mai ușor, pe teritoriul țării noastre”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.





Sursa: cugetliber.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri