5.5 C
București
vineri, 9 decembrie 2022

Imagini simulare: Ce s-ar putea întâmpla în cazul unui atac nuclear între Rusia şi SUA | Reacţia NATO

Publicat pe


Încă de la începutul războiului, NATO a efectuat mai multe simulări referitoare la cum evoluează lucrurile, inclusiv simulări ale unor atacuri nucleare. Iată cum ar arăta lumea după un atac nuclear din partea Rusiei.

Experții vorbesc despre aceste simulări, care însă nu sunt date publicității, fiind considerate secrete strategice.

Un eventual conflict nuclear planetar a fost însă simulat şi de specialiştii în securitate globală de la Universitatea Princeton care ne arată într-o grafică tulburătoare ce ar însemna un război nuclear între SUA şi Rusia.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Simularea începe în contextul escaladării unui război cu arme convenționale.

Imagini simulare: Ce s-ar putea întâmpla în cazul unui atac nuclear între Rusia şi SUA | Reacția NATO

Rusia lansează o rachetă nucleară în semn de avertisment de la o bază militară de lângă oraşul Kaliningrad.

NATO răspunde cu un singur atac nuclear tactic, purtat din aer. 

Odată trecută bariera primelor atacuri nucleare, începe războiul în Europa.

Rusia trimite 300 de focoase nucleare cu avioanele sau cu rachete cu rază medie de acţiune pentru a lovi bazele NATO.

NATO răspunde cu 180 de focoase nucleare lansate din avioane. Victime imediate 2,6 milioane în 3 ore – 

Cu Europa distrusă, NATO lansează atacuri nucleare din SUA şi de pe submarinele poziționate în mări şi oceane către forţele nucleare rusești. Rusia răspunde cu rachete lansate din buncăre, submarine şi vehicule terestre. Victime imediate 3,4 milioane în 45 minute.

Un tren operat de o divizie nucleară secretă ar fi fost zărit pe teritoriul Rusiei, având ca destinație finală o zonă apropiată de Ucraina. 

Acesta ar fi trenul cu tancuri noi şi muniție, inclusiv nucleară, care s-ar îndrepta către linia frontului.

Potrivit specialistului militar Konrad Musyka, desfășurarea unor astfel de unități militare rusești ar semnala o posibilă viitoare escaladare a conflictului sau ar putea constitui un preambul al unor exerciții nucleare pe scară largă ale Moscovei.

Asaltul din 24 februarie, prima zi de război, le-a permis rușilor să avanseze pe o cincime din teritoriul ucrainean – 120,000 de km pătrați, cam jumătate din România.  

Ruşii credeau că vor rezolva ecuația războiului într-o săptămână – două, că vor cuceri rapid Kievul, îl vor îndepărta pe Zelenski şi vor pune un conducător marionetă care să urmeze ordinele lui Putin.

Din aprilie, ucrainenii au început contraofensiva. I-au alungat pe ruşi din zona Capitalei, descoperind ororile de la Bucha, Irpin sau Borodianka, gropi comune cu zeci de civili torturați şi uciși de ruşi.

The Times scrie şi că NATO ar fi trimis un raport către aliați pentru a-i pune în alertă despre posibilitatea ca Rusia să-şi testeze torpila Poseidon cu capacitați nucleare, supranumită arma apocalipsei.

Acum, la 7 luni de la startul invaziei, Rusia controlează cu 3.000 de kilometri pătrați mai puţin decât a făcut-o în primele cinci zile de război. Rusia a recunoscut că a pierdut teritorii din zonele anexate ilegal.

După succesul ofensivei Ucrainene din regiunea Harkov, armata ucraineană a străpuns liniile de apărare rusești şi în sud, spre Herson.

Cele mai semnificative recuperări de teritorii, produse chiar în ultimele zile sunt însă în est, unde 7 sate au fost eliberate de sub controlul rușilor, ucrainenii împingându-i pe ruşi din nordul regiunii Donetsk.

Astfel că în acest moment, Rusia nu mai controlează total niciuna din cele patru regiuni pe care, pe hârtie, le-ar fi anexat.





Sursa: www.antena3.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri