1.5 C
București
luni, 5 decembrie 2022

În ce condiții ne vom putea vaccina la farmacie

Publicat pe


Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică un proiect de
ordin de organizare a unui program-pilot prin care vaccinul împotriva gripei
sezoniere va putea fi efectuat nu doar în cabinetul medicului de familie, ci și
în farmacii.

Vaccinul gripal protejează în fața gripei sezoniere Foto: Shutterstock

„În vederea creșterii accesibilității la servicii de vaccinare, a
acoperirii vaccinale în cazul vaccinului gripal și pentru asigurarea accesului
populației cât mai larg la servicii de vaccinare pentru prevenirea gripei
sezoniere, este necesar ca această activitate de vaccinare antigripală să se
deruleze și la nivelul farmaciilor comunitare”
, se arată în referatul de
aprobare a actului normativ, aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătății.

Programul-pilot se adresează persoanelor eligibile și este gândit
să funcționeze 180 de zile. Vânzarea vaccinurilor în farmacii, se mai arată în
actul normativ, se face la prețul cu amănuntul aprobat de Ministerul Sănătății,
iar prețul serviciului de vaccinare se stabilește la un preț maximal egal cu
cel prevăzut în cadrul programului național de vaccinare. Costul vaccinului și
al serviciului de vaccinare vor fi suportate de persoana vaccinată, potrivit
aceleiași surse.

Ce înseamnă persoană eligibilă

Potrivit Ghidului de bune practici pentru organizarea acestui
program-pilot, efectuarea vaccinării în farmacie se face la solicitarea
persoanei adulte, iar în cazul minorilor, de reprezentanții legali, dacă
persoana deține o recomandare medicală de a fi vaccinată împotriva gripei sau a
mai făcut cel puțin o dată acest vaccin în anii anteriori, nu are semne de
infecții acute și nici reacții alergice la vreunul dintre componentele
vaccinului. Vaccinarea are loc numai după efectuarea unei anamneze pentru identificarea
unor eventuale contraindicații sau precauții la vaccinare și numai după
obținerea consimțământului scris al persoanei care se prezintă la vaccinare. De
asemenea, datele privind vaccinarea antigripală efectuată se completează și în
Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV). Persoanele care nu
îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor fi îndrumate către medicul de
familie pentru vaccinare. 

După vaccinare, persoana imunizată trebuie supravegheată timp de
15 minute. Dacă aceasta nu se simte bine, farmacistul trebuie să ia primele
măsuri de urgență, după care să apeleze serviciul 112.

După administrarea vaccinului, farmacistul îi dă, la cerere,
persoanei vaccinate dovada de vaccinare împotriva gripei sezoniere eliberată
din RENV, se mai arată în Ghid.

Ce farmacii pot intra în program

Proiectul de ordin mai prevede că vaccinarea va putea fi făcută
doar de farmaciști cu drept de liberă practică, absolvenți ai unui program
postuniversitar de pregătire în vaccinarea împotriva gripei sezoniere. Un
astfel de program de pregătire ține 5 zile și poate fi organizat de
instituțiile de învățământ superior, cu consultarea Colegiului Farmaciștilor și
a Ministerului Sănătății. 

Certificatul de absolvire este valabil 5 ani de la data
absolvirii, cu posibilitatea de prelungire după susținerea unui test de evaluare
a competențelor. Nota minimă de promovare este 7,00.

În plus, farmacia trebuie să dețină autorizație pentru derularea
unei astfel de activități, de la Ministerul Sănătății. Lista farmaciilor
comunitare autorizate să deruleze activitatea de vaccinare împotriva gripei
sezoniere se va publica pe site-ul Ministerului Sănătății și va fi actualizată,
se mai arată în proiectul de ordin.

Pentru a primi autorizație să participe la programul de vaccinare
a populației împotriva gripei sezoniere, o farmacie comunitară trebuie să
îndeplinească anumite condiții. Printre acestea, să aibă un spațiu special
destinat, preom și dotări necesare – o masă placată cu materiale ușor de
curățat și dezinfectat, scaune, dispensere de substanțe dezinfectante, trusă de
prim-ajutor în caz de șoc anafilactic, precum și recipiente pentru colectarea
și depozitarea deșeurilor periculoase. Totodată, farmaciile trebuie să posede
un frigider pentru depozitarea vaccinurilor și menținerea lor în condiții
optime de temperatură, materiale și echipamente de protecție în cantități
suficiente, precum și un calculator cu conexiune la internet pentru
înregistrarea vaccinărilor în Registrul Electronic Național de Vaccinări.
Farmaciile sunt obligate să respecte lanțul de frig la preluarea și transportul
vaccinurilor, precum și să păstreze și să administreze aceste vaccinuri în
condiții de maximă siguranță.

9.000 de farmacii comunitare funcționează în România, potrivit
cifrelor oficiale.

Ce vaccinuri e comercializează

În România, în septembrie
2022, sunt înregistrate și comercializate următoarele vaccinuri gripale
sezoniere tetravalente: Influvac Tetra® (Mylan Healthcare GmbH) – suspensie injectabilă în seringă preumplută; Vaxigrip
Tetra® (Sanofi Pasteur) – suspensie
injectabilă în seringă preumplută; Fluenz Tetra® (AstraZeneca
AB) – spray nazal, suspensie; Efluelda® (Sanofi Pasteur) – suspensie injectabilă în seringă
preumplută.



Sursa: adevarul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri