0.2 C
București
duminică, 5 februarie 2023

Incendiu uriaș la bordul portavionului american USS Abraham Lincoln. Focul a făcut 9 victime în rândul marinarilor

Publicat pe


Un incendiu declanşat la bordul portavionului american USS Abraham Lincoln, care manevra în largul Californiei, a făcut nouă răniţi înainte de a fi adus sub control.

Incidentul de la bordul portavionului de clasa Nimitz USS Abraham Lincoln a avut loc în dimineaţa zilei de 29 noiembrie, a indicat marina americană.

9 marinari au fost răniți în încercarea de a stinge incendiul

Incendiul a fost rapid localizat şi adus sub control graţie eforturilor echipajului. Nouă marinari au suferit răni uşoare şi au primit îngrijiri la bord, a precizat comunicatul.

A fost deschisă o anchetă, însă portavionul nu şi-a întrerupt manevrele în zonă.

În iulie 2020, un incendiu major a distrus în întregime o navă de asalt amfibie, USS Bonhomme Richard, care se afla la cheu în baza navală din San Diego, pentru operaţiuni de mentenanţă. Douăzeci şi una de persoane au fost rănite.

Un marinar a fost acuzat de declanşarea incendiului, dar a fost achitat între timp.





Sursa: www.national.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri