25.5 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

INCENDIU violent într-un bloc din Bucureşti: 4 victime. Evacuarea locatarilor, blocată!

Publicat pe


Un incendiu violent a izbucnit, vineri dimineaţă, într-un bloc din Bucureşti, zona Doamna Ghica. Focul s-a aprins într-un apartament de la etajul 7 al unui bloc cu 10 etaje, iar ulterior, încă un incendiu a izbucnit, la un apartament de la etajul 2 al aceluiași bloc.

A fost un scurtcircuit în tablourile electrice. Când am ajuns la față locului, ardea un apartament.

Ulterior, am primit apel de la o scară vecină că s-a aprins și în zona respectivă. În acest moment, cele două incendii sunt lichidate. Forțele rămân în zona pentru supravegherea zonei”, au spus pompierii.

4 oameni au primit îngrijiri medicale

Multe persoane au fost surprinse pe scară și nu au putut fi evacuate din cauza fumului. În jurul orei 7:50, incendiul a fost lichidat. În total, au fost evacuate 11 persoane, dintre care 4 au primit îngrijiri medicale.

La fața locului au acționat 6 mașini cu apă și spumă. De asemenea, au fost trimise și 5 ambulanțe, dar și o echipă de descarcerare.

Având în vedere intervenția pompierilor, Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule să evite pe cât posibil zona, să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiştilor rutieri.

În total, au fost evacuate 11 persoane, dintre care 4 au primit îngrijiri medicale. O persoană a fost transportată la spital.





Sursa: www.national.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri