9 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

Joe Biden, așteptat să participe la Summitul UE de la Bruxelles, pe tema războiului din Ucraina

Publicat pe



Preşedintele SUA, Joe Biden, se va alătura „după toate probabilităţile” summitului Celor 27 de şefi de stat şi de guvern din cadrul Uniunii Europene, de pe 24 martie de la Bruxelles, pentru a discuta despre conflictul din Ucraina, a declarat marţi un înalt responsabil al UE.

Mai multe surse au declarat luni pentru Reuters că Joe Biden este aşteptat să se alăture liderilor ţărilor membre NATO pe 23 martie la Bruxelles pentru a lua în discuţie războiul declanşat de invadarea Ucrainei de către Rusia luna trecută, potrivit Agerpres.

Atât sediul NATO, cât şi cele ale instituţiilor UE se află la Bruxelles.

Președintele Joe Biden a fost pus marți, alături de mai mulți înalți oficiali americani, pe o listă de sancțiuni a Rusiei. 

Joe Biden, secretarul de stat Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin și șeful Statului Major Mark Milley, precum și un număr de șefi de departamente și personalități americane nu mai au voie să intre în Rusia, a anunțat Ministerul de Externe de la Moscova, ca răspuns la sancțiunile impuse de SUA lui Vladimir Putin și altor oficiali ruși.

Editor : Bogdan Pacurar



Sursa: www.digi24.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri