7.5 C
București
sâmbătă, 2 decembrie 2023

Judecătoarea din Mariupol care a refuzat să lucreze pentru forțele ruse, chiar cu prețul libertății ei. „Dacă treceam de partea lor, copilul meu ar fi fost copilul unui trădător”

Publicat pe


Pe 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, Iulia Matveyeva din Mariupol a auzit explozii în oraș, dar nu și-a dat seama că a izbucnit un război pe scară largă. Deși exploziile deveneau din ce în ce mai puternice, ea a mai rămas în Mariupol. În săptămâna care urma avea programată o audiere pentru prelungirea arestării unui bărbat acuzat de o infracțiune gravă. „Nu am vrut ca el să fie eliberat din cauza mea”, își explică judecătoarea decizia.

După audiere însă, Iulia Matveyeva, mama sa, soțul ei și fiica lor au început să se pregătească de plecare. Era jumătatea lunii martie, iar două uzine aflate aproape de locuința lor erau bombardate intens, obuzele lovind frecvent și blocuri vecine cu al lor. În cele din urmă au decis să plece pe 15 martie, când un obuz a lovit direct clădirea în care locuiau.

După ce au ieșit din Mariupol, cei patru au fost opriți la un punct de control rusesc. Mama și fiica judecătoarei au fost lăsate să treacă, însă ea și soțul ei au fost trimiși la „filtrare”. Matveyeva a aflat ulterior că la punctul de control se afla o persoană care o cunoștea. Aceasta trecuse de partea rușilor și putea să-i informeze pe soldați că ea era judecător ucrainean.

I s-a spus că nu-și va mai vedea niciodată soțul

Inițial, Iulia Matveyeva și soțul ei au fost duși la o secție de poliție, unde au rămas până a doua zi, când, împreună cu alți deținuți, au fost duși în orașul ucrainean Dokuchaievsk, apoi la Donețk, unde au fost interogați cu privire la regimentul Azov din Mariupol și la legăturile lor cu Serviciul de Securitate ucrainean. Li s-a spus atunci că vor fi ținuți în arest pentru 30 de zile pentru o „anchetă amănunțită”.

Au fost din nou mutați, soțul ei fiind ținut într-o celulă dintr-un subsol cu alți câțiva bărbați, iar ea, legată cu lanțuri de un calorifer.

În ziua următoare, Matveyeva a fost dusă la un centru de detenție temporară, iar înainte să fie separată de soțul ei, soldații le-au spus că ar trebui să își ia la revedere pentru că nu se vor mai vedea niciodată.

În prima lună petrecută în detenție, judecătoarea nu a fost interogată, iar pe 19 aprilie, i s-a spus că „ancheta” nu era încă finalizată și că va mai fi ținută închisă încă o lună.

De la sfârșitul lunii martie, Matveyeva era colegă de celulă cu paramedicul Iulia Paievska și povestește că a fost martoră la violențele la care a fost supusă aceasta.

Întâmplări după revenirea lui Piedone. De cine s-a descotorosit și la ce funcție se gândește pentru el

„Am stat acolo împreună ceva mai puțin de trei săptămâni – până la 15 aprilie. Am văzut cum au abuzat de ea. Am încercat să o ajut; am hrănit-o pentru că mâinile ei nu funcționau. A fost cu adevărat…



Sursa: www.libertatea.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri