0.2 C
București
duminică, 5 februarie 2023

Jurnalist constănțean, simpatizant AUR, condamnat după ce a amenințat doi procurori Anticorupție. Cum a încercat sa-i intimideze

Publicat pe



Deținătorul site-ului TomisNews.ro, jurnalistul Marius Florian Vasile, a fost condamnat, joi, de Judecătoria Constanţa la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare după ce a ameninţat doi procurori DNA în repetate rânduri prin intermediul unor mesaje trimise pe WhatsApp, transmite Info Sud-Est.

Magistrații au decis condamnarea acestuia la câte un an de închisoare pentru câte o infracţiune de ultraj judiciar; instanţa a contopit pedepsele şi a rezultat o condamnare de un an şi patru luni de închisoare. În final s-a decis suspendarea executării pedepsei şi au stabilit un termen de supraveghere de doi ani şi şase luni.

“În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate s-a reţinut că, la data de 20.12.2021, în jurul orei 20.40, prin mesaje text trimise prin aplicaţia Whatsapp de pe numărul său de telefon, le-a adresat în mod direct ameninţări cu acte de violenţă şi cu alte fapte păgubitoare celor două persoane vătămate, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestora, în scop de intimidare şi răzbunare”, se arăta în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Ce conțineau mesajele împotriva procurorilor anticorupție

Conform G4Media, în amenințările sale către procurori, jurnalistul făcea referire la cei patru parlamentari AUR de Constanța, jurnalistul fiind, la acea vreme, consilierul unuia dintre ei și apropiat al lui George Simion:

„Patru parlamentari am, varză vă fac! Obosiții p**, leșinaților, f***-vă-n gură de boscheți;

Poate meritați niște p**. Dracii o să iasă din voi, f**-vă-n gură de obosiți și leșinați;

O să vă calc pe cap puternic, f***-vă-n gură de inutili;

F**-vă-n gură de adormiți și obosiți. DNA-ul p*;

De ce nu v-ați băgat la bătaie și amenințări și nasoale?;

Sunteți sclavii lui Chițac și voi, abia așteptați să i-o s*** ca să distrugeți constănțenii”, le-a transmis acesta procurorilor anticorupție.

Parlamentarii AUR cu care „amenința” procurorii DNA Marius Florian Vasile

În urmă cu un an, Marius Florian Vasile a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ultraj judiciar după ce i-a amenințat pe procurorii DNA Constanța Andrei Bodean, șeful serviciului teritorial, și Ciprian Bodu, spunându-le că ”îi calcă pe cap” și ”are patru parlamentari” cu care „o să-i facă varză”.

Jurnalistul a fost ulterior eliberat și trimis în judecată la finalul cercetării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Parlamentarii AUR Constanța pe care se baza „jurnalistul” anti-DNA sunt Dumitru-Viorel Focşa (deputat), Dănuţ Aelenei (deputat), Sorin Cristian Mateescu (senator) și Evdochia Aelenei (senator), conform ziaristii.com.

Agresorul procurorilor DNA este obligat să presteze muncă în folosul comunității la Căminul de Bătrâni

Jurnalistul este obligat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Judecătoria Constanţa a mai decis că jurnalistul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 60 de zile, la Serviciul Public de Asistenţă Socială Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.



Sursa: www.b1tv.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri