„Sunt sănătos și plin de energie”, a declarat Kadîrov într-o postare pe Telegram, adăugând că îi „pare rău că i-a supărat” pe cei care sperau că este „bolnav în fază terminală”.
„Ca de obicei, fac sport, fac drumeții în munți și rezolv probleme importante pentru dezvoltarea republicii”, a mai spus Kadîrov.
Starea de sănătate a lui Kadadîrov, în vârstă de 46 de ani, care conduce Cecenia cu o mână de fier din 2007, a fost subiectul multor speculații, mai ales după ce un articol din ziarul german Bild de la începutul acestei luni susținea că acesta a chemat un specialist din Emiratele Arabe Unite pentru a trata o afecțiune renală gravă.
Răspunzând la aceste informații, Kadîrov a explicat că obiectul pe care a fost văzut purtându-l la mână în ultimele luni – despre care unii au speculat că ar fi un fel de dispozitiv medical – era, de fapt, un inel electronic conceput pentru a ține evidența activităților religioase ale zilei.
Absența lui Kadîrov de la discursul președintelui rus Vladimir Putin în fața Adunării Federale, pe 21 februarie, nu a făcut decât să sporească speculațiile privind starea sa de sănătate.
La începutul acestei luni, Kadîrov a dezvăluit că fiul său în vârstă de 17 ani, Ahmat, s-a întâlnit „neoficial” cu președintele rus Vladimir Putin la Kremlin, ceea ce a provocat imediat speculații că Kadîrov ar putea pregăti terenul pentru un al doilea transfer generațional de putere în Cecenia.
Luni, Kadîrov a fost văzut întâlnindu-se cu Putin la Kremlin, unde cei doi au discutat despre economia Ceceniei și despre impactul sancțiunilor occidentale.