16.7 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Klaus Iohannis: Mediul academic românesc este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina

Publicat pe



Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, cu ocazia inaugurării construcţiei Casei Francofoniei miercuri la Universitatea Politehnica din Bucureşti, că această clădire este o dovadă că valorile francofoniei le sunt românilor nu doar „o preţioasă moştenire”, ci şi o resursă care stimulează noi energii. Președintele spune că mediul academic românesc este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina.

„Domeniul educaţiei, în ansamblul său, are o contribuţie importantă la efortul naţional de găzduire a refugiaţilor, iar mediul academic este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina. Sunt convins că studenţii ucraineni se vor integra rapid în comunităţile academice din România. Vor avea astfel oportunitatea să-şi continue şi să-şi desăvârşească pregătirea universitară pentru a fi de folos poporului lor. Sunt încredinţat că universităţile noastre vor demonstra că nimic nu este mai puternic decât forţa solidarităţii şi nimic nu poate să biruie voinţa popoarelor de a fi libere şi prospere”, a spus şeful statului, la inaugurarea construcţiei Casei Francofoniei la Politehnica Bucureşti.

„Am inaugurat astăzi, împreună, lucrările la Casa Francofoniei. Este într-un fel spus, fiindcă avem un constructor care lucrează aşa de repede că până ne-am organizat deja a ieşit cu construcţia din pământ, dar eu cred că momentul marcării este la fel de important şi este un moment important din viaţa comunităţii academice a Universităţii Politehnica Bucureşti, dar şi un act cu o încărcătură simbolică deosebită.

Clădirea pe care o ridicaţi în acest loc este o dovadă că valorile francofoniei ne sunt nouă, românilor, nu doar o preţioasă moştenire, dar şi o resursă care stimulează noi şi noi energii. Fructificarea potenţialului tinerei generaţii, preţuirea diversităţii, a libertăţii şi a democraţiei, toate acestea constituie platforma pe care se sprijină proiectele şi angajamentele noastre pentru viitor.

În campusul politehnicii bucureştene învaţă peste 4.000 de studenţi din ţări care fac parte din Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Este dovada cea mai bună că Francofonia Viitorului este direct legată de educaţia tinerilor, care facilitează întâlnirea unor identităţi diferite şi care generează solidaritatea pentru proiecte comune. De aproape trei decenii, România şi mişcarea francofonă universitară din ţara noastră îşi probează concret angajamentul pentru valorile păcii, ale dialogului paşnic dintre culturi şi ale respectului drepturilor fundamentale ale omului”, a mai afirmat preşedintele Iohannis.

Editor : I.C



Sursa: www.digi24.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri