26.1 C
București
vineri, 30 septembrie 2022

Kremlinul califică drept ”inacceptabile şi de neiertat” cuvintele lui Biden despre Putin

Publicat pe



Cuvintele preşedintelui american, Joe Biden, care l-a numit miercuri pe liderul rus Vladimir Putin „criminal de război”, reprezintă o retorică inacceptabilă şi de neiertat, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

„Considerăm că o astfel de retorică din partea unui şef de stat, ale cărui bombe au ucis sute de mii de oameni în întreaga lume, este inacceptabilă şi de neiertat”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, scrie Agerpres. 

”Este un criminal de război”, a spus Biden anterior, referindu-se la Putin, ca răspuns la întrebarea unei jurnaliste.

La scurt timp după această declaraţie, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a precizat că, deocamdată, Departamentul de Stat nu a făcut o declaraţie oficială prin care să acuze Rusia de comiterea de crime de război şi că examinarea ”legală” a problemei „este încă în curs de desfăşurare” la sediul diplomaţiei americane.

În acest context, TASS aminteşte că, în urmă cu aproape un an, la 17 martie 2021, liderul american făcea de asemenea o declaraţie tranşantă la adresa omologului său rus, răspunzând afirmativ la întrebarea dacă îl considera pe Putin un „ucigaş”, în timpul unui interviu.

Comentând ulterior această declaraţie, Putin declara atunci că oamenii au tendinţa să-i vadă pe ceilalţi aşa cum se văd de fapt pe ei înşişi, amintind de un proverb din copilărie potrivit căruia ”cine zice ăla este”. Cei doi lideri au discutat ulterior şi au trecut peste incident. 



Sursa: stirileprotv.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri