31.1 C
București
marți, 5 iulie 2022

Le Drian: Rusia „se preface că negociază” și „lasă armele să vorbească” în Ucraina

Publicat pe



Şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian a acuzat joi Rusia că „se preface că negociază” un armistiţiu în Ucraina, lăsând în acelaşi timp în continuare „armele să vorbească”, informează AFP, citată de Agerpres.

La fel ca în Alep (Siria) sau Groznîi (Cecenia), „logica rusă (…) se bazează pe tripticul obişnuit: bombardamente fără discernământ, aşa-zise ‘coridoare’ umanitare concepute pentru a acuza apoi adversarul că nu le respectă şi negocieri fără alt obiectiv decât cel de a se preface că negociază„, a declarat Le Drian într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien.

Negocierile ruso-ucrainene au continuat miercuri, Moscova afirmând că acestea vizează în special un statut de neutralitate pentru Ucraina. Cu toate acestea, Ucraina a respins conceptul unei neutralităţi după model suedez sau austriac avansat de Moscova.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat înainte de aceasta că este gata să renunţe la orice aderare a ţării sale la NATO, aderare considerată un casus belli de Rusia.

Rusia a ales să lase în continuare armele să vorbească„, ea „refuză pentru moment” armistiţiul, a afirmat Jean-Yeves Le Drian, invocând în sprijinul acuzaţiilor sale „maximizarea (de către Rusia) a exigenţelor sale„, „dorinţa sa privind o capitulare ucraineană” şi „agravarea războiului de asediu„.

Acesta este un proces dramatic cu o brutalitate de lungă durată„, a estimat ministrul francez, apreciind că de partea sa Ucraina se angajează „cu responsabilitate şi deschidere în negocieri”.

La rândul lor, ţările occidentale se află într-o logică „a agravării determinată de sancţiuni, până când preşedintele Putin va considera că preţul care trebuie plătit pentru continuarea conflictului este atât de ridicat, încât este preferabil să se angajeze într-un armistiţiu şi să se angajeze în adevărate negocieri„, a subliniat Jean-Yves Le Drian.

Dacă Rusia va folosi „mijloace chimice sau bacteriologice” în Ucraina, aceasta „va constitui o escaladare intolerabilă şi va determina ca răspuns sancţiuni economice absolut masive şi radicale, fără menajamente„, a mai avertizat ministrul francez al afacerilor externe.



Sursa: stirileprotv.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri