2.4 C
București
luni, 5 decembrie 2022

Le Figaro: Oamenii din cercul lui Emmanuel Macron, vizați de o serie de anchete judiciare

Publicat pe



În cursul zilei de luni, secretarul general al Paltului Élysée, Alexis Kohler, a fost pus sub acuzare pentru „protejarea ilegală a intereselor”, într-o anchetă privind legăturile cu grupul naval italiano-elveţian MSC. Kohler are legături de familie cu acest grup. Conform unor surse politice de la Paris, principalul consilier al preşedintelui Emmanuel Macron începând din anul 2017 va fi menţinut în funcţie.

Cine mai este vizat de anchete?

Şi ministrul francez al Justiţiei, Éric Dupond-Moretti, va fi judecat de Curtea de Justiţie a Republicii. Éric Dupond-Moretti este acuzat că a profitat de funcţie pentru a regla dispute pe care le-a avut cu magistraţi în perioada în care a fost avocat. „Am formulat imediat un apel la Curtea de Casaţie”, au declarat avocaţii ministrului Justiţiei, Christophe Ingrain şi Rémi Lorrain.

La rândul său, ministrul Forţelor Armate, Sébastien Lecornu, este vizat de o anchetă iniţiată în 2019 privind o situaţie de conflict de interese în timp ce a deţinut funcţia de preşedinte al departamentului Eure.

În situaţii asemănătoare se află Olivier Dussopt, ministrul Muncii, suspectat de conflict de interese şi corupţie, şi Agnès Buzyn, fost ministru al Sănătăţii, acuzată în ancheta privind gestionarea pandemiei. Alexandre Benalla, fostul secretar general al Palatului Élysée, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru violenţe comise la o manifestaţie în 2018.

(sursa: Mediafax)

 





Sursa: jurnalul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri