16.7 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Liderii UE la Versailles au convenit să susțină aderarea Ucrainei la UE, dar fără o procedură rapidă de aderare

Publicat pe


  • Summitul de la Versailles este unul de criză pe fondul situației din Ucraina.
  • Liderii UE au convenit să sprijine aderarea Ucrainei, dar nu în procedură de urgență.
  • Macron spune că nimic nu e interzis în privința sancțiunilor suplimentare.

Liderii Uniunii Europene s-au întâlnit la summit-ul de la Versailles, unde au convenit asupra întăririi securității în Uniunea Europeană, precum și asupra aplicării mai multor sancțiuni Rusiei. Printre temele abordate, s-a numărat și importul de gaz și petrol din Rusia.

Este o decizie conștientă, rezonabilă și de înțeles că noi nu vom opri importurile de energie în Europa. Dar, ceea ce vom face este să punem capăt acestei dependențe cât mai curând posibil.”, a declarat Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.

„Pentru a apăra Europa, vom avea nevoie de forțe și capacități diferite. Vor fi necesare investiții defensive suplimentare semnificative în Europa și salut că unii lideri au anunțat pași ambițioși pentru a crește cheltuielile pentru apărare. Vor urma mai mulți, dar trebuie să evităm fragmentarea, prin urmare, avem nevoie de o abordare coordonată.”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene

Liderii UE au condamnat, vineri, Rusia pentru „agresiune militară neprovocată și nejustificată” împotriva Ucrainai și au promis sprijin pentru Kiev și pentru refugiații care fug de război. Totuși, nu au plasat țara pe calea aderării la blocul comunitar în procedură de urgență, așa cum a cerut președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, relatează Politico.

„În așteptarea acestui lucru și fără întârziere, ne vom consolida și mai mult legăturile și ne vom aprofunda parteneriatul pentru a sprijini Ucraina să-și urmeze calea europeană. Ucraina aparține familiei noastre europene”, se arată în declarația publicată în cursul nopții, după mai multe ore de discuții la summit-ul Consiliului European de la Versailles.

Deși declarația a exprimat intenția UE de a ajuta Ucraina, inclusiv prin asistență politică și financiară și protecție temporară pentru refugiați, ea nu a oferit garanția de aderare pe care o solicitase Zelenski. Mai multe țări UE, în frunte cu Olanda, spun că nu există nicio modalitate de a scurta procesul de aderare, nici măcar în cazul Ucrainei, invadată de Rusia.

„Nu există procedură rapidă de aderare la Uniunea Europeană”, a spus premierul olandez, Mark Rutte.

Președintele Franței consideră că războiul din Ucraina a adus Europa într-un punct de cotitură. Emmanuel Macron consideră că înverșunarea cu care luptă ucrainenii pentru libertate, suveranitate și valori europene, demonstrează că aparțin blocului comunitar. Acesta a mai adăugat că, până la aderarea oficială, UE va continua să sancționeze Kremlinul.

„Mesajul meu aici este că, în acest cadru, nimic nu este interzis. Nimic nu este tabu. Vom face tot ce considerăm că este eficient și care are un efect util pentru a opri Rusia pe această cale agresivă.”, a spus Macron.





Sursa: alephnews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri