1.5 C
București
luni, 5 decembrie 2022

Liderul suprem al Iranului acuză SUA și Israelul că ar sta în spatele protestelor din țară

Publicat pe



Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei,  a acuzat Statele Unite și Israelul că s-ar afla în spatele protestelor care au cuprins țara după moartea unei femei aflate în custodia poliției moravurilor.

În primele sale comentarii publice cu privire la proteste, Khamenei a spus că „revoltele” au fost „proiectate” de inamicii Iranului.

Aceste proteste reprezintă cea mai mare provocare pentru Khamenei din ultimul deceniu. Acesta le-a cerut forțelor de securitate să fie pregătite pentru o posibilă intensificare a manifestațiilor.

Ayatollahul, care are ultimul cuvânt în toate chestiunile de stat, a afirmat că puterile străine au plănuit „revolte” pentru că nu au putut tolera ca Iranul „să dobândească putere în toate sferele”, potrivit BBC.

„Spun clar că aceste revolte au fost concepute de America și de regimul sionist fals și de ocupație (Israel, n. red.), precum și de agenții lor plătiți, cu ajutorul unor iranieni trădători din străinătate”, a declarat Khamenei.

Liderul suprem acuză adesea că protestele sau alte probleme interne sunt provocate de dușmanii Iranului, însă nu prezintă și dovezi care să susțină afirmațiile sale, notează sursa citată.

Occidentul critică Iranul pentru reprimarea violentă a protestelor

Răspunsul violent al autorităților iraniene a fost criticat vehement de către statele occidentale. Statele Unite s-au declarat „îngrozite” de răspunsul violent al autorităților de la Teheran.

Președintele Joe Biden s-a declarat „profund îngrijorat” de informațiile privind „intensificarea reprimării violente a protestatarilor pașnici”. Acesta a mai spus că protestatarii au solicitări juste și că SUA vor fi în continuare „alături de femeile iraniene” care „inspiră lumea cu curajul lor”.

Marea Britanie l-a convocat pe ambasadorul iranian la Londra, căruia i-a fost transmis că „în loc să dea vina pe actorii externi pentru această situație, (autoritățile iraniene, n. red.) ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și să asculte îngrijorările poporului”.

Iran Human Rights, o organizație cu sediul în Norvegia, a anunțat că cel puțin 133 de persoane au fost ucise de forțele de securitate până acum. Presa de stat a informat că peste 40 de persoane au murit, inclusiv unii angajați din cadrul forțelor de securitate.

Mahsa Amini, o tânără de 22 de ani din Kurdistanul iranian, a fost bătută până la moarte de Poliția Moralității pe motiv că ţinuta ei nu respectă întocmai normele islamice în vigoare în Iran.

Decesul ei a declanșat un val de manifestații nemaivăzut în Iran de la înlăturarea șahului de la putere, în 1979. În fața furiei populare, Poliţia iraniană a transmis că „decesul tinerei Mahsa Amini a fost un incident nefericit”. Totuși, oamenii legii susțin că acesteia i s-a făcut rău în timp ce se afla în arest alături de alte femei. Ba, mai mult, comandantul Poliţiei din Teheran, Hossein Rahimi, continuă să spună că Amini nu a fost lovită, iar polițiștii „au făcut totul” pentru a o ţine în viaţă! Tatăl tinerei acuză Poliția de violență fizică și lovituri cauzatoare de moarte. El a declarat că a văzut trupul fiicei sale, iar Amini avea vânătăi la picioare.





Sursa: www.gandul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri